Lotul de matematică al României a câştigat patru medalii de aur, două medalii de argint şi locul I în clasamentul pe naţiuni la Olimpiada Balcanică pentru Juniori

Lotul României a câştigat patru medalii de aur, două medalii de argint şi locul I în clasamentul pe naţiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori/JBMO, desfăşurată la Sarajevo, stabilind un record în istoria competiţiei în privinţa scorului general pe echipe. Doi dintre elevii români au obţinut punctajul maxim, scrie News.ro
News.ro - S, 02 iul. 2022, 22:56
Lotul de matematică al României a câştigat patru medalii de aur, două medalii de argint şi locul I în clasamentul pe naţiuni la Olimpiada Balcanică  pentru Juniori

„Lotul olimpic de juniori al României a obţinut un palmares absolut impresionant la a XXVI-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori/JBMO (Sarajevo, 26 iunie – 3 iulie): patru medalii de aur (dintre care două cu punctaj maxim), două medalii de argint şi locul I în clasamentul pe naţiuni cu 224 de puncte (din 240 posibile). Acest punctaj stabileşte un record în istoria competiţiei în privinţa scorului general pe echipe, echipa României fiind prima care reuşeşte să-l atingă”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Educaţiei.

Elevii medaliaţi cu aur sunt Aida Mitroi (Şcoala Gimnazială Nr.16 „Take Ionescu” din Timişoara), Victor-Vasile Dragoş (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare), Radu-Ionuţ Stoleriu (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi) şi Andrei Vila (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).

Aida Mitroi şi Victor-Vasile Dragoş au încheiat probele de concurs cu punctaj maxim (40 de puncte).

Medaliile de argint au fost adjudecate de David Ghibu (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Emanuel Mazăre (Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Piteşti).

Toţi cei 6 componenţi ai lotului sunt elevi în clasa a VIII-a.

Echipa a fost coordonată de prof. Marius Perianu (Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina) – leader, prof. Cristian-Teodor Mangra (Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti) – deputy leader şi Cristian Lazăr (Colegiul Naţional din Iaşi) – observator.

La ediţia din acest a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (competiţie rezervată elevilor cu vârste sub 15 ani şi jumătate) au participat concurenţi din 18 ţări (11 ţări cu statut de membru: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia, respectiv 7 cu statut de invitat: Arabia Saudită, Azerbaidjan, Croaţia, Franţa, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan). Echipele sunt formate, de regulă, din 6 elevi, iar ţara-gazdă poate înscrie două echipe în concurs.

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor, transmite Agerpres....
Amenințări cu bombe în avioane. Cel puțin șapte curse din Europa au fost afectate. Niciun dispozitiv exploziv nu a fost descoperit
Amenințări cu bombe în avioane. Cel puțin șapte curse din Europa au fost afectate. Niciun dispozitiv exploziv nu a fost ...
Cel puţin şapte curse aeriene din Europa au fost vizate marţi de ameninţări cu bombă, care au provocat perturbări ...
Avarie în sistemul energetic. O linie de 400 kV a fost indisponibilizată, centrala electrică de la Brazi s-a oprit
Avarie în sistemul energetic. O linie de 400 kV a fost indisponibilizată, centrala electrică de la Brazi s-a oprit
O avarie care a avut loc la o linie de 400 kV care deservea centrala pe gaze de la Brazi a Petrom a redus producția centralei ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 125,4 ...