Metroul de Otopeni: A fost emisă autorizația de construire pentru secțiunea Tokyo – Aeroport Henri Coandă a M6

Secțiunea Nord a Magistralei 6 de metrou a primit Autorizația de Construire, a anunțat vineri Metrorex. Amintim că pentru secțiunea sudică a M6, lucrările au început deja.
Anemona Andone - vin, 09 aug. 2024, 14:38
Metroul de Otopeni: A fost emisă autorizația de construire pentru secțiunea Tokyo - Aeroport Henri Coandă a M6

M6 Tokyo – Aeroport Henri Conadă – 7,6 km

Metrorex anunță vineri obținerea Autorizației de Construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou, marcând un pas semnificativ în avansarea Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”.

Acest segment al M6, denumit Secțiunea Nord, va lega capitala României de principala poartă aeriană, Aeroportul Internațional Henri Coandă, asigurând astfel o conexiune vitală în cadrul rețelei de transport european (TEN-T).

Lucrarea este realizată de asocierea Gülermak Ağir Sanayi Insaat Ve Taahhüt A.S. – Somet SA, în baza contractului de proiectare și execuție lucrări de structură de rezistență semnat cu Metrorex S.A. pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Stațiile Tokyo și Aeroport Otopeni.

La acest moment asocierea Gülermak Ağir Sanayi Insaat Ve Taahhüt A.S. – Somet SA elaborează Proiectul Tehnic de Execuție necesar pentru emiterea Ordinului de Începere a Execuției Lucrărilor, precizează Metrorex.

m6

Segmentul de nord al M6, Lotul 1.2, se întinde pe o distanta de 7,6 kilometri incluzând stațiile Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu și Aeroport Otopeni. Acest traseu va include, de asemenea, șase segmente de interstații: Tokyo – Washington, Washington – Paris, Paris – Bruxelles, Bruxelles – Otopeni, Otopeni – Ion I.C. Brătianu, și Ion I.C. Brătianu – Aeroport Otopeni.

„Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, proiectarea și execuția secțiunii Nord fiind finanțată de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile – credit extern JICA (Japan International Cooperation Agency).

Această conexiune nouă și rapidă se adresează tuturor locuitorilor Capitalei, oamenilor de afaceri, navetiștilor, turiștilor și va asigura îmbunătățirea oportunităților privind activitatea și călătoriile, mediul și calitatea vieții. Noua linie de metrou va deservi o zonă cu un potențial ridicat de cerere pentru transport rapid, sigur și eficient. De asemenea, siguranța în trafic se va îmbunătăți semnificativ, mai spun cei de la Metrorex.

Pentru secțiunea sudică a M6, asocierea Alsim Alarko – Makyol a început deja lucrările. Mai mult, cele două utilaje de forare tip TBM (Tunnel Boring Machine), aduse de anul trecut pentru execuția tunelurilor secțiunii 1 Mai – Tokyo a M6, ar urma să fie puse în funcțiune în lunile august – septembrie 2024, potrivit răspunsului ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu la interpelarea unui deputat USR.

Utilajele TBM pentru prima secțiune a Magistralei 6 de metrou au sosit în România încă din toamna anului trecut. ECONOMICA.NET a prezentat primele imagini în septembrie 2023.

Secțiunea Sud (Lotul 1.1) reprezintă segmentul cuprins între stațiile 1 Mai (existentă) – Tokyo și are un traseu de 6,6 km.

Lucrările la secțiunea Tokyo – Aeroport Henri Coandă din Magistrala 6 de metrou vor începe după emiterea autorizației de construire, estimată în al doilea trimestru al anului 2024, se arăta într-un răspuns anterior al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu la interpelarea unui deputat USR.

În iulie, Metrorex a relansat licitația pentru lucrări de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și curenți slabi la M6, cu o valoare estimată a contractului cu 29% mai mare față de cea din procedura precedentă, care a fost anulată.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 10 septembrie 2024, ora 15:00, arată și datele din SEAP.

Magistrala 6, cu cele două secțiuni, va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarii de benzinării Lukoil din SUA sunt afectaţi de incertitudine din cauza sancţiunilor impuse Rusiei
Proprietarii de benzinării Lukoil din SUA sunt afectaţi de incertitudine din cauza sancţiunilor impuse Rusiei
Zeci de proprietari de benzinării Lukoil din SUA s-au strâns recent la o sală de conferinţe a unui hotel Holiday Inn din statul New Jersey pentru a discuta despre unele evoluţii geopolitice......
Câți bani au cheltuit străinii care au venit cu afaceri în România
Câți bani au cheltuit străinii care au venit cu afaceri în România
Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au cheltuit, în trimestrul al treilea din acest an, peste ...
UPDATED Incendiu puternic în vestul Capitalei. 24 de autospeciale de pompieri sunt prezente, se acționează și cu roboți
UPDATED Incendiu puternic în vestul Capitalei. 24 de autospeciale de pompieri sunt prezente, se acționează și cu roboți
Un puternic incendiu a izbucnit duminică la un depozit de materiale sanitare, mase plastice și alte materiale combustibile, ...
Cutremurul din Turcia din 2023 a costat țara 150 de miliarde de dolari, 13% din PIB
Cutremurul din Turcia din 2023 a costat țara 150 de miliarde de dolari, 13% din PIB
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a estimat sâmbătă costul cutremurului din februarie 2023, care a provocat ...