Mai multe trasee STB vor fi reorganizate în urma redeschiderii liniei de tramvai 5

Mai multe trasee ale STB vor fi reorganizate începând de luni, ca urmare a redeschiderii liniei de tramvai 5, pentru optimizarea transportului public, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti.
AGERPRES - D, 08 mart. 2026, 14:46
Mai multe trasee STB vor fi reorganizate în urma redeschiderii liniei de tramvai 5

Astfel, linia de tramvai 55 va funcţiona pe un traseu scurtat între „Piaţa Sf. Vineri” şi „Piaţa Iancului”, pe bulevardul Corneliu Coposu, Calea Călăraşi, strada Traian şi bulevardul Pache Protopopescu, cu întoarcere în rondul de la Piaţa Iancului.

De asemenea, linia 243 va circula pe un traseu scurtat între „Emil Racoviţă” şi „bulevardul Lacul Tei”, astfel: „Emil Racoviţă”, strada Emil Racoviţă, strada Turnu Măgurele, strada Sergent Ion Iriceanu, şoseaua Vitan-Bârzeşti, strada Iuliu Haţieganu, bulevardul Nicolae Grigorescu, bulevardul Chişinău, strada Doamna Ghica, „Bd. Lacul Tei” şi retur.

Va fi înfiinţată linia de autobuz 290, care va asigura legătura între zonele Colentina şi Băneasa, pe traseul: terminal „Complex Băneasa”, strada Pană Buescu, şoseaua Bucureşti-Ploieşti, bulevardul Aerogării, strada Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu, strada Barbu Văcărescu, şoseaua Fabrica de Glucoză, strada Gara Herăstrău, bulevardul Dimitrie Pompeiu, şoseaua Petricani, strada Doamna Ghica, staţia „Şoseaua Colentina” şi retur.

„Linia tramvaiului 5 s-a redeschis, după ce calea de rulare a fost reabilitată, pe o distanţă de 4,25 km, de la Pod Băneasa la şoseaua Ştefan cel Mare. Lucrările fac parte dintr-un proiect amplu, ce vizează modernizarea a 50 km de şină”, precizează comunicatul Primăriei Capitalei.

În Bucureşti există 141 km de şină dublă de tramvai, dintre care 50 km erau în stare critică, nemodernizaţi din anii ’70. Lucrările de modernizare au început în februarie 2024 şi au fost împărţite în 16 loturi. Până acum, au fost finalizaţi aproximativ 5 km (linia tramvaiului 5 şi încă 400 m din lotul 14 – linie acces Depou Titan).

În prezent, se execută lucrări pe 22 km din loturile 1, 9, 10, 11 (pe bulevardul Expoziţiei, strada Victor Popişteanu, Puţul lui Crăciun, strada Dornei, strada Clăbucet, bulevardul Chişinău, bulevardul Basarabia, Theodor Pallady, Calea Călăraşi).

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a dat ordin de începere a lucrărilor pe bulevardul 1 Decembrie, Calea Şerban Vodă şi Calea Dudeşti, pe aproape 5 km din lotul 1, urmând ca ulterior să fie deschise şantiere pentru încă 16,6 km de şină, iar în vară alţi 3,6 km.

Lucrările au termen de finalizare de unul-doi ani, la care se pot adăuga 1-1,5 ani pentru unele loturi, din cauza lucrărilor suplimentare la reţeaua de apă-canal. Termenul pentru finalizarea tuturor loturilor este finalul anului 2029.

„Azi am redeschis linia 5 de tramvai, pe un traseu modificat, ce-i drept, de la Aeroportul Băneasa la terminalul Pantelimon. Au fost reabilitaţi aproximativ 5 km de şină, de la Pod Băneasa la Ştefan cel Mare. Este o linie foarte cerută, traversează o zonă cu birouri şi mă bucur că în sfârşit am putut să o dăm în folosinţă”, a declarat duminică primarul general Ciprian Ciucu.

Pe linia 5 circulă 22 de tramvaie în zilele lucrătoare (la interval de 5-7 minute) şi 12 în weekend (la interval de 10 minute). Linia asigură o legătură directă între nordul şi estul Capitalei, traversează o zonă densă de birouri şi va contribui semnificativ la mobilitatea în zonă.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...