MAMA DE MESERIE După ce a născut 12 copii, vrea să-şi pună sterilet. Vezi povestea unei ieşence

Liliana Agapi în vârstă de 43 de ani a adus pe lume pe 15 februarie cel de-al 12-lea copil. Femeia a născut un băieţel de 2.650 de grame, perfect sănătos, care a primit nota 8 la naştere. După acestă naştere, ieşeanca susţine că intenţionează să folosească o metodă contraceptivă pentru a evita încă o naştere.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 18:06

În dimineaţa zilei de 15 februarie Liliana s-a internat la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, iar câteva ore mai târziu a născut un băieţel care cântărea 2.650 de grame. Robert Amador, aşa cum vrea să-l numească, este al 12-lea copil al familiei, scrie click.ro.

„Mi-am dorit acest copil. Mai am şapte copii acasă, care locuisc cu mine, iar ceilalţi patru sunt la casele lor. Mâncare fac ca la cantină, în oale de 10-15 kilograme, în fiecare zi. Vreau însă să mă opresc aici pentru că am o etate. Probabil am să-mi pun sterilet„, a spus Liliana Agapi.

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...