Mamaia, cea mai cumpărată destinaţie de 1 mai. Câţi turişti va atrage staţiunea

Mamaia este cea mai cumpărată destinaţie de 1 mai şi, conform estimărilor, staţiunea se va umple în proporţie de 80%, cele mai vândute fiind hotelurile din zona centru-nord, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România(ANAT).
Economica.net - vin, 24 apr. 2015, 10:49
Mamaia, cea mai cumpărată destinaţie de 1 mai. Câţi turişti va atrage staţiunea

‘Anul acesta, vânzările pentru minivacanţa de 1 mai vor fi cu 10% mai mari şi pentru că au început mai devreme. De departe, Mamaia este cea mai cumpărată destinaţie de 1 mai, cu atât mai mult cu cât toate hotelurile vor fi deschise. Avem deja hoteluri care sunt pline, altele în curs de umplere. Mai ales în partea de la centru spre nordul staţiunii. În sudul litoralului turişti mai mulţi vor fi în Vama Veche, dar şi în Eforie Nord. Gradul de ocupare nu va fi spectaculos în sudul litoralului, din punct de vedere al pachetelor cumpărate prin agenţii’, ne-a precizat Aurelian Marin.

Tarifele la un hotel de 2 stele în Mamaia pornesc de la 60-80 lei/persoană/noapte, 100-150 lei/persoană/noapte la un hotel de 3 stele pentru cazare cu mic dejun şi ajung până la 200 lei/persoană/noapte, la un hotel de 4 stele. În sudul litoralului tarifele sunt mai mici cu circa 25%.

‘Aşteptăm de 1 mai peste 25.000 de turişti, majoritatea din România, dar şi din ţările UE din apropiere. Majoritatea vin pentru clubbing. Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile. Personalul este tot pe poziţii. Trendul, în materie de cazare, este de a veni în hoteluri de trei stele şi patru stele. În Mamaia, vor fi deschise toate terasele şi vom asigura şi şezlonguri pe plajă’, a declarat pentru AGERPRES, Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţie Patronale Mamaia.

Pentru mini-vacanţa de 1 Mai, agenţiile au vândut numai pentru litoral peste 35.000 de locuri de cazare.

‘Majoritatea românilor îşi petrec minivacanţa de 1 mai în România, la mare şi la munte. Tradiţional, de 1 mai, la noi este să petrecem cu grătare, cu mici, cu cluburi, cu bere… Există însă şi români care mai pleacă în zone limitrofe, precum Bulgaria şi Ungaria, dar aici merg cei care sunt aproape de aceste zone. În general, în Bulgaria, merg pe varianta de all-inclusive. În Bulgaria, preţurile la hotelurile care oferă all-inclusive, de 1 mai, este de 28-30 euro/noapte/persoană’, a mai spus Aurelian Marin, preşedinte ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
Porsche ar putea concedia încă 4.000 de oameni
Porsche ar putea concedia încă 4.000 de oameni
Porsche ar putea elimina încă aproximativ 4.100 de locuri de muncă, pe lângă concedierile deja convenite, în cadrul amplului plan de restructurare al grupului Volkswagen, potrivit cotidianului......
Tranzacția gigant a momentului pe piața alimentară: Compania din spatele margarinelor Becel, Rama și Delam este scoasă la vânzare pentru 7 miliarde de euro
Tranzacția gigant a momentului pe piața alimentară: Compania din spatele margarinelor Becel, Rama și Delam este scoasă ...
KKR, unul dintre cele mai puternice fonduri de investiții din lume, se pregătește să vândă businessul de margarină ...
Rebelii houthi au atacat cu rachete capitala Arabiei Saudite, Riad. SUA averizează asupra unei “escaladări rapide” a conflictului
Rebelii houthi au atacat cu rachete capitala Arabiei Saudite, Riad. SUA averizează asupra unei “escaladări rapide” ...
Statele Unite au avertizat că se tem de o „escaladare rapidă” a ostilităţilor în Orientul Mijlociu, în contextul ...
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. Mureşan are 10 zile la dispoziţie să îşi găsească o majoritate în Parlament
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. ...
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, sâmbătă, decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier, au precizat surse ...