Maraton pentru copii și părinți la Național Arena

La Național Arena, s-a desfășurat sâmbătă dimineaţă un concurs de atletism pentru echipe mixte, copii și părinți. Numărul participanților a fost de circa 300, unii dintre preșcolari fiind mai rapizi decât părinții lor.
Economica.net - S, 10 dec. 2011, 14:45

Concursul a avut două probe distincte: una individuală la care au participat doar copiii și o a doua la care echipele au fost mixte, părinți și copii.

Cea mai mică participantă a avut doar trei ani. „Am venit să câștig pentru că am ieșit amândouă de pe locul 1”, a spus fetița care, împreună cu mama sa, a câștigat prima probă.

Cel mai în vârstă atlet, tatăl unei fete, nu i-a fost acesteia de mare ajutor. Dimpotrivă, a alergat mai încet decât ea la proba desfășurată de o distanță de 300 de metri.

Tot o fată a câștigat la proba individuală. „E important să participi și am câștigat și sunt pe locul 1”, a spus fetița.

Câștigătorii au primit diplome și trofee, dar și cei care au pierdut au plecat acasă cu dulciuri.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială provoacă liderii să răspundă la o întrebare esențială: ce rămâne responsabilitate umană?
Inteligența artificială provoacă liderii să răspundă la o întrebare esențială: ce rămâne responsabilitate umană?
Inteligența artificială nu mai este doar un instrument care automatizează sarcini punctuale. În tot mai multe organizații, AI începe să susțină deciziile, să ofere recomandări, să......
Ieftiniri semnificative la carburanți, azi. Cât costă benzina și motorina acum
Ieftiniri semnificative la carburanți, azi. Cât costă benzina și motorina acum
Prețurile carburanților au scăzut în după amiaza zilei de 8 iunie, și la benzină și la motorină, în câteva dintre ...
Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în iunie, pentru a doua lună consecutiv
Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în iunie, pentru a doua lună consecutiv
Încrederea investitorilor în economia zonei euro s-a îmbunătăţit în iunie pentru a doua lună consecutiv, indicând ...
Demisie la vârful FMI. Tobias Adrian, șeful Departamentului Piețe Monetare, va pleca din funcție pe 31 august
Demisie la vârful FMI. Tobias Adrian, șeful Departamentului Piețe Monetare, va pleca din funcție pe 31 august
Tobias Adrian, care a condus Departamentul de Pieţe Monetare şi de Capital al Fondului Monetar Internaţional prin numeroase ...