Boris Johnson va deveni viitorul prim-ministru al Marii Britanii

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a fost ales marţi lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, şi va deveni astfel prim-ministru, înlocuind-o pe Theresa May, a anunţat formaţiunea politică, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Economica.net - mar, 23 iul. 2019, 10:51
Boris Johnson va deveni viitorul prim-ministru al Marii Britanii

Comisia Europeană este gata să stabilească relaţii de lucru cu „orice nou prim-ministru al Marii Britanii”, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar, în contextul în care se anticipează că Boris Johnson va deveni noul lider conservator, relatează Reuters.

Comisia Europeană a reiterat că este gata „să se angajeze cu statele membre care ar fi cel mai afectate” de un Brexit fără acord, la care Boris Johnson spune că este pregătit să recurgă pentru a se asigura că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie.

Executivul UE analizează ce programe ar putea fi utilizate pentru un astfel de sprijin de urgenţă, a declarat purtătoarea de cuvânt Natasha Bertaud.

Blocul comunitar a anunţat că Irlanda poate conta pe sprijinul său generos, care va merge de la sprijinul financiar pentru industria de pescuit până la asistenţă de la experţii UE în probleme vamale şi de frontieră.

Această planificare acoperă şi un scenariu în care „Marea Britanie nu va plăti ce este luat în calcul” în conformitate cu actualul buget al UE, în care Londra este şi ea parte, a mai spus Bertaud.

În condiţiile în care Boris Johnson, care a condus campania pro-Brexit înainte de referendumul din 2016, urmează să devină premier al Marii Britanii, blocul comunitar se pregăteşte pentru un Brexit fără acord, dar ia în considerare şi o posibilă amânare a ieşirii Regatului Unit.

Irlanda este sub presiune din partea altor state UE pentru a pregăti frontiera sensibilă de pe insulă pentru controalele care vor deveni necesare după Brexit, în special în cazul unei ieşiri fără acord, notează Reuters.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...