Marea Britanie: Ce efecte va avea retrogradarea calificativului economic?

În Marea Britanie se aşteaptă deprecierea monedei naţionale, lira sterlină, ca urmare a retrogradării calificativului economic AAA de către agenţia de evaluare Moody's. Retrogradarea, prima din 1978 încoace pentru Marea Britanie, e cauzată de degradarea situaţiei finanţelor publice, în special a datoriei publice, pe fondul prelungitei stagnări economice.
Economica.net - lun, 25 feb. 2013, 21:04
Marea Britanie: Ce efecte va avea retrogradarea calificativului economic?

Ministrul de Finanţe sau cancelar cum este numit aici, George Osborne, a declarat că nu are un plan B, cu alte cuvinte nu va renunța la politica de austeritate, în pofida acestui vot de blam dat de agenția Moody’s.

Osborne este văzut de criticii săi ca principalul responsabil pentru situația economică actuală a Marii Britanii, cu creștere zero în 2012 și cu un deficit bugetar care se încăpățânează să nu scadă treptat, așa cum a plănuit ministrul de Finanțe în 2010, atunci când Guvernul de coaliție conservator-liberal democrat preluase puterea de la Partidul Laburist. Acum, se așteaptă ca retrogradarea calificativului să submineze încrederea în economia britanică și să ducă pe termen scurt la deprecierea lirei sterline în raport cu euro.

Unii analiști vorbesc chiar de ajungerea la paritate între liră și euro, de la cursul actual de 1,15, deja foarte scăzut în comparație cu 1,28, curs atins doar în luna iulie 2012.

O astfel de depreciere ar da o serioasă lovitură planurilor de redresare economică ale cancelarului și mai ales ar afecta întreaga populație, prin scumpirile la carburanți, alimente și călătorii în străinătate.

Deocamdată, numai Moody’s a retrogradat calificativul AAA, cel mai înalt, atribuit Marii Britanii, dar se așteaptă ca și Fitch și Standard&Poor’s, celelalte două mari agenții de rating, să urmeze și aceasta ar constitui o lovitură gravă la adresa încrederii în economia britanică.

Cerc economic vicios

Partidul Laburist din Opoziţie a calificat retrogradarea  drept o „umilinţă” pentru Guvern, ceea ce ar dovedi justețea criticilor sale la adresa politicii de austeritate.

Criticile venite de la stânga lui Osborne îl acuză pe acesta că a intrat într-un cerc vicios: încercând să reducă deficitul bugetar, el a oprit creșterea economică, iar fără creștere economică nu se pot genera încasările bugetare care să reducă deficitul, preluat, ce-i drept de la Guvernul laburist în 2010.

Și în rândurile Partidului Conservator condus de premierul David Cameron se aud critici la adresa lui Osborne, reproșul principal fiind că acesta nu stimulează creșterea economică prin reduceri de impozite.

Marja de manevră a cancelarului este foarte redusă: o stimulare a economiei prin sporirea deficitelor riscă să agraveze situația. La ora actuală, datoria publică a Marii Britanii se apropie de 70% din Produsul Intern Brut și se așteaptă ca ea să crească până aproape de 100% în trei ani.

Pe termen lung, retrogradarea calificativului economic poate face ca rata dobânzilor pentru împrumuturile publice să crească, iar în ultimă instanță acest lucru duce la o majorare generală a ratei dobânzilor, cu efecte negative pentru economie în ansamblu.

Optimiștii susțin că retrogradarea nu este un dezastru. Şi alte ţări, precum Statele Unite sau Franţa au suferit acelaşi proces înaintea Marii Britanii, fără consecințe dramatice. În fapt, dintre marile economii ale lumii, doar Germania şi Canada mai au calificativul maxim AAA.

Problema principală este însă una politică: este din ce în ce mai evident că restabilirea stării de sănătate a finanțelor publice prin politica de austeritate nu dă roadele scontate în urmă cu trei ani. Şi întrebarea care se pune este: câtă răbdare va mai avea publicul britanic cu acest cancelar şi mai ales, câtă răbdare va mai avea propriul său prim-ministru, David Cameron.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria a întrecut România la salarii. Românii au ajuns săracii Uniunii Europene – Standard.ro
Bulgaria a întrecut România la salarii. Românii au ajuns săracii Uniunii Europene – Standard.ro
Salariul mediu din România este azi 1065 de euro, cu exact 5% mai mic decât cel din Bulgaria, care a ajuns la 1120 de euro, scrie Standard.ro....
36 de posturi publice de radio şi televiziune au confirmat până acum că vor articipa la ediția din 2027 a Eurovision organizată la Burgas, în Bulgaria
36 de posturi publice de radio şi televiziune au confirmat până acum că vor articipa la ediția din 2027 a Eurovision ...
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a confirmat lista celor 36 de posturi publice de radio şi televiziune ...
Lanțul de magazine Action, cu produse sub 5 lei, deschide în trei oraşe din România. Salariul net pentru job part time începe de la 1.500 lei
Lanțul de magazine Action, cu produse sub 5 lei, deschide în trei oraşe din România. Salariul net pentru job part time ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 28 de unități în România, pregăteşte intrarea în ...
ANM: Cod portocaliu de ploi pentru regiunile submontane și montane din județele Gorj și Mehedinți de duminică până luni dimineață. Cod galben pentru mai multe zone din țară
ANM: Cod portocaliu de ploi pentru regiunile submontane și montane din județele Gorj și Mehedinți de duminică până ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ...