Marian Pârvu este noul director general al Oltchim

Noul director general al OLTCHIM este inginerul Marian Pârvu, care a condus până în prezent platforma petrochimică Bradu de la Pitești, un activ al combinatului vâlcean, a declarat pentru AGERPRES, liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 14:06
Marian Pârvu este noul director general al Oltchim

„Discuțiile purtate azi al sediul Ministerului Economiei au fost utile. Domnul ministru Gerea a promis că în două săptămâni va veni la OLTCHIM. În maxim două săptămâni se va realiza și un tablou complet al creditorilor, urmând ca apoi să se înființeze societatea OLTCHIM II. Tot azi s-a decis ca directorul general al OLTCHIM să fie domnul inginer Marian Pârvu, cel care a condus până în prezent platforma petrochimică Bradu de la Pitești, acesta înlocuindu-l pe domnul Mihai Tălpășan, care devine astfel adjunct”, a declarat Cernev.

La sediul Ministerului Economiei a avut loc miercuri o discuție pe tema OLTCHIM la care au participat parlamentarii vâlceni, autoritățile județene — prefectul Mircea Nadolu și președintele CJ, Ion Cîlea — administratorii judiciari, sindicatele și ministrul Andrei Gerea.

Președintele CJ Vâlcea anunța marți că va aborda în discuția de la Ministerul Economiei mai multe teme, printre care
revizuirea în regim de urgență și îmbunătățirea planului de reorganizare pentru funcționarea Societății OLTCHIM în sistem integrat cu rafinăria ARPECHIM Pitești; conversia în acțiuni a creanțelor Electrica, AVAS, CFR Marfă, SALROM etc; stoparea acțiunilor de înstrăinare prin vânzare a activelor fără a avea la bază o decizie politică și guvernamentală; asigurarea capitalului de lucru în valoare de 50 milioane euro pentru repunerea în funcțiune și atingerea parametrilor productivi în instalațiile de care depind rentabilitatea și profitabilitatea OLTCHIM; reducerea cheltuielilor neeconomice prin diminuarea numărului de directori de la 21 la maximum opt și a excesului de servicii puse la dispoziția acestora (autoturisme, oficii de secretariat, protocol etc),

Alte teme avute în vedere erau declanșarea procesului de analiză, cu maximă responsabilitate și prin conlucrare între factorii implicați, a tuturor ofertelor de finanțare și privatizare a OLTCHIM; preluarea personalului care asigură serviciile de mentenanță de la Societatea MENTCHIM, unitate externalizată, dar cu capital integral al OLTCHIM, deoarece firma urmează să intre în faliment din cauza datoriilor istorice ale societății beneficiare (OLTCHIM); acordarea până la data de 30 noiembrie 2013 a drepturilor salariale restante pentru angajații menținuți în activitate, precum și a drepturilor salariale și plăților compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, pentru persoanele disponibilizate de la OLTCHIM.

Combinatul vâlcean se află în insolvență de la începutul acestui an, o nouă privatizare fiind preconizată pentru luna noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 266 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 266,4 milioane de lei (50,7 milioane de euro),......
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, intră în vigoare și în România Directiva Europeană MiCA, primul act legislativ din lume care reglementează ...
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: Doar trei firme, cu 10 angajați, fac selecția
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: ...
Vicepremierul Oana Gherghiu avertizează că România are o problemă sistemică cu numirea șefilor din companiile gigant ...
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a serviciilor de ambulanță
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a ...
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi demararea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale direcţiilor ...