Marius Budăi, după negocierile avute cu Comisia Europeană: Fiecare om care lucrează în România va trebui să aibă vârsta de pensionare de 65 de ani (Video)

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene o serie de principii şi criterii legate de sistemul de pensii, printre care se numără creştere vârstei de pensionare, treptat, la 65 de ani, pentru "fiecare om care lucrează în România", majorarea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru anumite categorii şi a perioadei de contributivitate, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 mai 2023, 17:37
Marius Budăi, după negocierile avute cu Comisia Europeană: Fiecare om care lucrează în România va trebui să aibă vârsta de pensionare de 65 de ani (Video)

„Astăzi am prezentat celor doi lideri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi premierul României şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute în cadrul Comisiei Europene, pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic până la directori şi comisari, ceea ce se întâmplă în special cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale. Amendamentele depuse la Senatul României şi aprobate şi trecute de Senatul României au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială, care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles către Comisia Europeană şi s-a discutat pe baza acelui impact. Sunt multe lucruri rezolvate deja, după cum ştiţi. Reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depăşească nicio pensie salariul, eliminarea perioadelor asimilate şi supraimpozitarea sunt lucruri care au fost apreciate. S-au mai stabilit pentru a îndeplini jalonul şi a nu pune în pericol implementarea PNRR câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea şi de Camera Deputaţilor jalonul să fie îndeplinit”, a declarat Marius Budăi, luni, la Palatul Victoria.

El a precizat că, dacă aceste criterii vor fi îndeplinite, jalonul este considerată îndeplinit, „aşa cum este trecut el în descrierea din cadrul PNRR”.

Budăi a anunţat că s-a stabilit cu Comisia Europeană creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la 65 de ani.

„Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii”, a explicat ministrul Muncii.

De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creşterea treptată a perioadei de contribuţie, aşa cum este prevăzut şi în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade să se ajungă treptat ca raportarea să fie făcută la întreaga perioadă.

„Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la întreaga perioadă”, a punctat Marius Budăi.

Un alt principiu este creşterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, deoarece, în proiectul iniţial au fost anumite raportări la un anumit stagiu minim de cotizare.

Ministrul Muncii a mai menţionat că un alt principiu vizează eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii stabilite şi plătite în baza unor legi speciale.

„Şi acest lucru se face şi s-a făcut prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum ştiţi, în lege este exemplul cu magistraţii, cărora nu li se mai permite asimilarea, ci 20 de ani cel puţin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicţii şi limitări ale unor drepturi. Şi de asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcţionarii publici parlamentari de la acest de la acest aspect. Acestea sunt, sunt principiile agreate”, a spus ministrul.

El a precizat că o parte din amendamente deja sunt gata şi au fost prezentate liderilor Coaliţiei, primind „dispoziţia” ca până miercuri seara toate amendamentele să fie gata scrise şi discutate cu sistemele şi cu miniştrii de resort, împreună cu specialiştii din ministere, aceştia să vină cu input-ul lor şi amendamentele să fie terminate şi finalizate şi joi Coaliţia politică să le poată depune în Parlament.

„Pentru mine a fost îmbucurător faptul că am reuşit să obţin de la comisii aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit”, a subliniat ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...