Marja de profit a Prada, afectată de achiziţionarea Versace pentru 1,3 miliarde de euro

Producătorul italian de articole de lux Prada a raportat joi o creştere de 8% a veniturilor în 2025, pe fondul evoluţiei peste aşteptări a mărcii sale Miu Miu, deşi marja de profit a avut de suferit după achiziţionarea rivalului Versace, iar profitabilitatea va continua să fie afectată şi în acest an, transmite Reuters citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 05 mart. 2026, 15:47
Marja de profit a Prada, afectată de achiziţionarea Versace pentru 1,3 miliarde de euro

În decembrie, Prada a finalizat preluarea Versace de la grupul american Capri Holdings, într-o tranzacţie evaluată la 1,3 miliarde de euro (1,51 miliarde dolari), care aduce laolaltă două dintre cele mai mari nume din sectorul de fashion din Italia. Fuziunea acestor două mărci legendare va da naştere unui grup de lux italian cu o cifră de afaceri de peste şase miliarde de euro pe an, capabil să concureze mai bine cu giganţii sectorului precum LVMH şi Kering.

În timp ce veniturile nete ale grupului Prada au urcat la 5,72 miliarde de euro anul trecut, vânzările cu amănuntul ale mărcii Prada au scăzut cu 1%. Vânzările Miu Miu au urcat cu 35% in 2025, după ce aproape s-au dublat în 2024.

Cel mai semnificativ avans al vânzărilor s-a înregistrat în regiunea Asia Pacific, America de Nord şi de Sud, în timp ce o expansiune mai modestă a fost raportată în Europa.

Marja ajustată de profit a Prada s-a situat la 23,2% anul trecut, în scădere faţă de 23,6% în 2024.

În următorii ani, Prada se va concentra pe integrarea şi relansarea Versace, eficientizând reţeaua de magazine. Marca a raportat pierderi în 2025 şi ar urma să înregistreze rezultate similare în 2026.

Veniturile Versace au totalizat 684 milioane de euro în 2025, a informat Prada.

Înfiinţată în 1978 de stilistul Gianni Versace şi fratele său Santo, Versace, cu sediul la Milano, este un nume de referinţă în moda italiană.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Realitatea din spatele muncii în IT: Schimbarea există și este reală. Juniorii au acces tot mai greu la joburi
Realitatea din spatele muncii în IT: Schimbarea există și este reală. Juniorii au acces tot mai greu la joburi
Piața muncii din IT-ul românesc traversează o schimbare structurală, în care accentul se mută de la volum și expansiune către calitate, specializare și eficiență, pe fondul presiunilor......
Ciprian Ciucu: O mare parte din clădirile aflate în paragină aparțin Primăriei Municipiului București. Pe unele le vom consolida, pe altele le vom concesiona
Ciprian Ciucu: O mare parte din clădirile aflate în paragină aparțin Primăriei Municipiului București. Pe unele le ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că o parte importantă dintre clădirile "aflate în paragină" aparţin Primăriei ...
Ministerul Energiei: Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv în București în urma incendiului de azi-noapte de la CET Vest
Ministerul Energiei: Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv în București în urma incendiului de azi-noapte de ...
Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv până la orele prânzului în cazul consumatorilor afectaţi de incendiul ...
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov a cumpărat la Monaco cel mai scump apartament vândut vreodată
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov a cumpărat la Monaco cel mai scump apartament vândut vreodată
Miliardarul Rinat Ahmetov, considerat cea mai bogată persoană din Ucraina, a achiziţionat un apartament cu 21 de camere ...