Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor

Preşedintelui României, Traian Băsescu, nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă acţiunile pe care le-a întreprins în contextul crizei economice nu au fost întodeauna populare, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, prezentă la Congresul Partidului Popular European care se desfăşoară la Bucureşti.
Economica.net - mie, 17 oct. 2012, 17:19
Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor

„Ştiu ce eforturi trebuie să facă multe ţări, prietenii noştri din Grecia, din Spania, din Portugalia. Ştiu şi ce realizări au avut alte ţări. Mă gândesc la unele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv la ţara gazdă. Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă aceste acţiuni nu sunt întodeauna nişte acţiuni populare. Aşadar, pe viitor, trebuie să ştim să rămânem uniţi. Acest lucru este deosebit de important. O relaţie de prietenie veritabilă se recunoaşte în perioadele ce criză”, a afirmat Angela Merkel.

Cancelarul german a afirmat că, prin reuniunea de la Bucureşti, PPE şi-a propus să transmită un semnal că principiile democratice trebuie respectate şi că se va asigura că acest lucru se va întâmpla în continuare.
„Mulţumesc pentru ospitalitatea dvs, pentru că ne-aţi primit să ne reunim la Bucureşti astăzi pentru a da un semnal, pentru a arăta că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză, că principiile democratice trebuie respectate şi noi ne vom asigura că acest lucru se va întâmpla în continuare”, a spus Angela Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției....
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 ...
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...