Merkel transmite Turciei că „valorile europene nu sunt negociabile”

 Cancelarul german Angela Merkel a transmis joi Turciei că valorile apărate de Europa, în frunte cu libertatea de exprimare, nu sunt "negociabile", relatează AFP.
Economica.net - J, 27 iun. 2013, 16:00
Merkel transmite Turciei că

Un acord, marţi, cu privire la deschiderea unui noi capitol de negocieri pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană (UE) „arată clar că Turcia este un partener important”, a declarat Merkel într-un discurs adresat membrilor Bundestagului. Însă ea a oferit asigurări că „valorile europene (…) se aplică întotdeauna, ele nu sunt negociabile”.

„Salut rezultatul” la care s-a ajuns marţi, care a condus la avansarea acestui dosar, dar totodată „nu e ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, a adăugat ea.

Berlinul a criticat dur intervenţia forţelor de ordine turce împotriva manifestanţilor, în ultimele săptămâni, oficiali germani declarându-se îngrijoraţi şi şocaţi în privinţa situaţiei din ţară.

Germania găzduieşte cea mai numeroasă comunitate de turci din străinătate, aproximativ trei milioane de persoane de pe teriotoriul german fiind de origine turcă.

Uniunea Europeană a decis marţi să relanseze negocieri de aderare cu Turcia, un proces aflat în stagnare de mai mulţi ani, în pofida reticenţelor Germaniei, în urma reprimării manifestaţiilor contra Guvernului turc.

Deschiderea efectivă a unui nou capitol al acestor negocieri ar urma să aibă loc abia la toamnă, ci nu miercuri, cum era prevăzut iniţial.

La acest compromis s-a ajuns după discuţii intense între miniştrii europeni, reuniţi la Luxemburg, pe fondul unor dezacorduri asupra mesajului către autorităţile turce, în urma tulburărilor politice.

Germania, susţinută de Olanda şi Austria, pleda pentru o poziţie fermă. Alte state membre UE susţineau relansarea negocierilor.

Te-ar mai putea interesa și
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro în proiecte de stocare pe baterii din Irlanda și Polonia....
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...