Mesajul preşedintelui Traian Băsescu de Anul Nou

Preşedintele Traian Băsescu le-a adresat, sâmbătă, românilor, în mesajul de Anul Nou, gândurile sale bune de sănătate şi încredere în viitor. Şeful statului se află la Predeal, unde petrece noaptea dintre ani.
Economica.net - S, 31 dec. 2011, 14:26

„Acum, la cumpăna dintre ani, putem fi mândri că printr-un amplu efort naţional am depăşit împreună dificultăţile anului 2011. Îmi doresc ca anul 2012 să reînvie în sufletele noastre optimismul şi credinţa că putem reuşi rămânând solidari cu destinul naţiunii din care facem parte”, le transmite Traian Băsescu românilor, în mesajul postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

„Cea mai importantă valoare a României sunt oamenii, iar românii au nevoie, mai mult ca oricând, să ştie şi să creadă că prin propriile forţe pot crea o Românie modernă şi performantă, aşa cum şi-o doresc”, mai spune şeful statului.

Preşedintele adresează un mesaj şi românilor din diaspora.

„Fie ca Noul An să reînnoiască în inimile tuturor românilor, care sunt în ţară sau în comunităţile diasporei, bucuria, speranţa şi curajul de a ne asuma şi împlini destinul unui popor menit să prospere şi să reuşească prin muncă în tot ceea ce îşi propune.”

 

Te-ar mai putea interesa și
USR anunță că a reușit să-și îndeplinească un obliectiv asumat. RA-APPS a publicat în premieră lista contractelor prin care imobilele sale sunt date în folosință persoanelor juridice
USR anunță că a reușit să-și îndeplinească un obliectiv asumat. RA-APPS a publicat în premieră lista contractelor ...
Uniunea Salvați România anunţă că Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele......
Străzile din Sectorul 1 vor fi curățate de un nou operator de salubritate. Primăria încheie definitiv contractul cu Romprest și atribuie pentru un an aceste servicii unei alte companii
Străzile din Sectorul 1 vor fi curățate de un nou operator de salubritate. Primăria încheie definitiv contractul cu ...
Primăria Sectorului 1 are, de la începutul lunii iulie, un nou operator de salubrizare, Blue Planet, care va asigura, pentru ...
Inflația în SUA a înregistrat în luna mai cel mai ridicat ritm de creștere din ultimii trei ani
Inflația în SUA a înregistrat în luna mai cel mai ridicat ritm de creștere din ultimii trei ani
Majorarea preţului benzinei în mai a dus la cel mai ridicat nivel al inflaţiei din ultimii trei ani în SUA, o nouă problemă ...
ZERO COMPROMISURI: o campanie pentru prevenirea accesului minorilor la produse din tutun și nicotină inițiată de ANPC, Asociația Municipiilor din România, Philip Morris România, HORA și Mega Image
ZERO COMPROMISURI: o campanie pentru prevenirea accesului minorilor la produse din tutun și nicotină inițiată de ANPC, ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociația Municipiilor din România (AMR), Philip Morris ...