Metroul de Otopeni: „Sfânta Ana” va ajunge săptămâna viitoare la stația Aeroport Băneasa

Scutul de foraj "Sfânta Ana" va finaliza al doilea segment de tunel între viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa la începutul săptămânii viitoare, anunță Metrorex. Primul segment de tunel din Magistrala 6 de metrou a fost finalizat de către "Sfânta Maria" în această vară.
Anemona Andone - vin, 26 sept. 2025, 14:17
Metroul de Otopeni:

tbm metrou

Utilajul de foraj „Sfânta Ana” a început execuția tunelului între viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa, spre direcția 1 Mai, pe 28 mai 2025, amintește Metrorex. Utilajul are o lungime de 105 metri, cântărește aproximativ 600 de tone, iar scutul de foraj are un diametru de aproximativ 6,60 metri.

Segmentul de tunel subteran ce urmează a fi finalizat pe Linia 1 de TBM „Sfânta Ana” măsoară o lungime de 900 de metri excavați, pe care sunt montate 600 de inele de tunel.

Amintim că în luna august, scutul de forare „Sfânta Maria” – utilaj gigant cu lungime de 97 de metri, care cântărește aproximativ 600 de tone și al cărui cap de foraj are un diametru de 6,60 metri – a realizat primul segment de tunel început pe 9 aprilie a.c. pe Linia 2, între viitoarea stație de metrou Tokyo și viitoarea stație de metrou Aeroport Băneasa, pe Secțiunea SUD a viitoarei Magistrale 6 de metrou.

Utilajele TBM „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana” vor excava tunelurile subterane cu lungime de 6,6 km, pe care se vor construi cele șase stații și șase interstații ale aliniamentului Magistralei 6, Secțiunea SUD, 1 Mai – Tokyo.

Metroul de Otopeni, 12 stații și 12 trenuri noi

Magistrala M6  va avea un traseu de 14,2 km de cale dublă, pe care vor circula 12 trenuri noi, moderne și va cuprinde 12 stații.

Secțiunea Sud reprezintă segmentul cuprins între stațiile 1 Mai (existentă) – Tokyo și este construită de către asocierea Alsim Alarko – Makyol.

Secțiunea Nord, Tokyo – Aeroport Henri Coandă, a fost contractată cu asocierea Gulermak – Somet.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) de mari dimensiuni din România, BESS Scornicești,......
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ...