VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa

Metrorex anunță miercuri că scutul de forare „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, marcând un nou moment important în realizarea Magistrala 6.
Anemona Andone - mie, 04 mart. 2026, 11:20
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua

 

„A fost finalizat cel de-al doilea segment de tunel, cu o lungime de aproximativ 2 km, între viitoarele stații Tokyo – Aeroport Băneasa – Gara Băneasa, pe Linia 1”, precizează Metrorex.

TBM „Sfânta Ana” a excavat 2.006 metri și a montat 1.334 de inele de tunel, contribuind decisiv la avansul lucrărilor, mai spun cei de la compania de metrou.

metrou

„Cu utilaje TBM performante și efort susținut construim, pas cu pas, o nouă magistrală de metrou pentru București”, conchide Metrorex.

Prima „cârtiță”, Sf Maria, ajunsese la Gara Băneasa pe 20 ianuarie 2026.

Metroul de Otopeni, 12 stații și 12 trenuri noi

Magistrala M6  va avea un traseu de 14,2 km de cale dublă, pe care vor circula 12 trenuri noi, moderne și va cuprinde 12 stații.

Secțiunea Sud reprezintă segmentul cuprins între stațiile 1 Mai (existentă) – Tokyo și este construită de către asocierea Alsim Alarko – Makyol.

Secțiunea Nord, Tokyo – Aeroport Henri Coandă, a fost contractată cu asocierea Gulermak – Somet.

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Statele Unite privind restricţionarea accesului......
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa ...
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la ...
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...