Din 2028 vom circula cu metroul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni – ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat joi, în vizita pe șantierul secțiunii 1 Mai - Tokyo din Magistrala 6, că din 2028 se va putea circula pe noua linie de metrou din Capitală, până la Aeroportul Otopeni.
Anemona Andone - J, 29 aug. 2024, 13:19
Din 2028 vom circula cu metroul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni - ministrul Transporturilor

Metroul de Otopeni, gata în 2028?

„Aceste lucrări trebuie să fie finalizate așa cum scrie în contract, pe o secțiune în 2027, pe cealaltă secțiune în 2028”, a declarat ministrul Transporturilor, cu referire la cele două secțiuni din Magistrala 6 de metrou.

 

El i-a felicitat pe reprezentanții Metrorex pentru că „au deblocat rapid secțiunea a doua, cea de la mall Băneasa până la aeroport”, dar și pe constructorii primei secțiuni, asocierea Alsim Alarko – Makyol, pentru că „s-au mișcat foarte bine„.

Grindeanu a amintit că și pe secțiunea a doua a fost emisă autorizația de construire. „Deci se va intra în execuție propriu – zisă în perioada următoare și pe tronsonul de la mall Băneasa până la Aeroportul Otopeni”, a mai spus oficialul de la Transporturi.

m6 otopeni

Întrebat când vom circula cu metroul până la aeroport, șeful Transporturilor a răspuns: „de la Gara de Nord până la Otopeni, în 2028”.

Magistrala M6 de metrou (secțiunea sud + secțiunea nord) va avea un traseu de 14,2 km de cale dublă, pe care vor circula 12 trenuri noi, moderne și va cuprinde 12 stații.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) de mari dimensiuni din România, BESS Scornicești,......
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ...