Mihai Mitrică (AER): Industria cărţii din România nu va muri; e foarte flexibilă la şocuri economice

Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România (AER), Mihai Mitrică, a declarat joi, la Târgu Mureş, că în ciuda creşterii TVA pentru cărţi şi a lipsei de implicare din partea autorităţilor pentru susţinerea culturii scrise, industria cărţii din România nu va muri, fiind foarte flexibilă la şocuri economice.
AGERPRES - J, 25 sept. 2025, 15:40
Mihai Mitrică (AER): Industria cărţii din România nu va muri; e foarte flexibilă la şocuri economice

„Vă asigur, cu experienţa minimală pe care o am în această industrie, din 2011 încoace, că industria cărţii din România nu va muri. Ea este o industrie foarte flexibilă la şocuri economice. Gândiţi-vă că, potrivit calculelor făcute (…), în ultimii 15 ani am pierdut o treime din angajaţi şi reuşim totuşi să supravieţuim. Asta spune foarte mult despre capacitatea de rezilienţă a acestui domeniu. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că această industrie este una fundamentală pentru păstrarea limbii române, pentru protejarea culturii române. Şi nu sunt cuvinte mari. Aşa se protejează, aceştia sunt anticorpii. În industria editorială se găsesc anticorpii pentru asigurarea continuităţii limbii române, a creşterii ei şi încercarea de a ţine oamenii vaccinaţi împotriva dezinformării”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Mitrică.

Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România a arătat că prin creşterea TVA la 11% s-a produs un nou şoc în piaţa de carte, fiindcă în afară de Târgu Mureş şi Chişinău, niciun alt oraş sau judeţ care găzduieşte Salonul de Carte Bookfest nu se implică material.

„Trebuie să fim conştienţi că în momentul în care a crescut TVA la carte, mai mult decât dublu, n-am făcut altceva decât să aruncăm încă un sac de nisip în spatele cuiva care încerca să supravieţuiască, ţinându-se la suprafaţa apei. O manifestare cum este Bookfest, în care poate mai reuşim să găsim cărţile la un discount, ne dă o imagine oarecum distorsionată a pieţei, pentru că în librării costurile au crescut de la 1 august pentru toată lumea. Şi nu toată lumea are capacitatea Consiliului Local Târgu Mureş şi a Consiliului Judeţean Mureş de a susţine un eveniment cum este Bookfest, care le oferă expozanţilor standurile fără niciun fel de cost. Cu excepţia ediţiei Bookfest de la Chişinău şi Târgu Mureş, nicăieri nu putem să facem această înlesnire foarte, foarte importantă pentru expozanţi. Din păcate, astea sunt condiţiile (…). Prin urmare, librăriile sunt obligate să-şi deducă din preţul cărţii costurile de funcţionare, chiria etc. Piaţa de carte şi aşa era pe o dinamică descrescătoare, aveam un număr din ce în ce mai mic de bucăţi vândute din 2023 încoace, imediat după pandemie. Şi asta în condiţiile în care nu a existat nicio măsură specifică de susţinere a acestui domeniu al culturii scrise din partea niciunei formule guvernamentale care s-a perindat de la începutul pandemiei şi până la momentul la care discutăm”, a subliniat Mihai Mitrică.

La ediţia a X-a a Salonului de Carte Bookfest de la Târgu Mureş s-au prezentat mult mai mulţi expozanţi comparativ cu anii anteriori.

„Avem mai mulţi expozanţi decât la ediţia anterioară. Poate profitând şi de faptul că e o ediţie jubiliară, s-a dus şi vorba că Târgu Mureşul este o piaţă cât se poate de onorabilă pentru un eveniment cum este Bookfest. De altfel, n-am fi făcut 10 ediţii aici dacă veneam de pomană, dar venim pentru că există interes din partea publicului să viziteze Bookfest şi să cumpere cărţi. Mă bucură faptul că văd încă de la primele ore foarte mulţi copii, foarte mulţi elevi. Ştiu că mulţi dintre ei au venit ca urmare a îndemnurilor transmise de către şcoli, dar mă bucură inclusiv acest mecanism, pentru că el, deşi poate părea uşor forţat, nu face decât să-i obişnuiască pe copii cu plăcerea de a sta printre cărţi, de a răsfoi cărţi şi, de ce nu, de a le şi citi”, a mai spus directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...