Ministerul Dezvoltării cumpără folosind fonduri europene 1.358 de ambulanțe, din care 1.122 au fost deja recepționate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, luni, şapte contracte adiţionale, în valoare totală de aproximativ 559 de milioane de lei, care vizează achiziţia a 1.358 de vehicule medicale prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 01 feb. 2021, 14:19
Ministerul Dezvoltării cumpără folosind fonduri europene 1.358 de ambulanțe, din care 1.122 au fost deja recepționate

„Proiectele, în valoare totală de 558.903.141,45 lei, vizează îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în toate regiunile şi au ca beneficiar principal Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Judeţene din regiunile respective. Cele 7 acte adiţionale au fost încheiate la solicitarea IGSU pentru achiziţia a 1.358 de vehicule medicale. Au fost recepţionate 1.122 de ambulanţe, dintre care 120 de autospeciale pentru transport victime multiple, 375 de ambulanţe cu dotări avansate, 505 ambulanţe cu dotări avansate care pot accesa zonele fără drum, greu de accesat şi 122 ambulanţe cu dotări înalte pentru pacienţi care necesită resuscitare sau terapie intensivă”, se arată într-un comunicat al MDLPA.

Sursa citată adaugă că urmează a fi achiziţionate „alte 236 de autospeciale medicale”, între care vor fi „autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe pentru transport nou-născuţi în stare critică, ambulanţe pentru acces în zone foarte greu accesibile, unităţi de suport pentru accidente colective, ambulanţe specializate pentru pacienţi cu risc biologic şi 5 posturi medicale mobile”.

MDLPA menţionează că finanţarea proiectelor este asigurată prin Axa prioritară 8 („Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”), Priorităţile de investiţii 8.1 („Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale) şi 8.2b („Ambulanţe”).

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi întărirea securităţii reţelei feroviare a ţării, în urma unei serii de atacuri ruseşti, relatează miercuri dpa....
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Performanţa transportului feroviar de marfă în Uniunea Europeană a scăzut cu 1,8% anul trecut, de la 375,1 miliarde ...
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Producătorii auto Renault şi Geely au anunţat marţi că vor realiza o nouă investiţie, în valoare de 319 milioane ...
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
La reuniunea miniştrilor Energiei din G20, pe care o organizează la Houston (Texas), Statele Unite insistă cu mesajul ...