Ministerul lui Udrea se împrumută din contul de privatizare al Trezoreriei pentru plăţile POR

Ministerul Dezvoltării Regionale a primit acordul Guvernului să se împrumute cu 650 milioane lei din fondurile obţinute de stat din privatizare şi păstrate la Trezorerie, pentru a acoperi în intervalul ianuarie-martie plăţile aferente proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR).
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 14:52

„În scopul asigurării necesarului de finanţare a Autorităţii de management pentru Programul Operaţional Regional, aferent lunilor ianuarie, februarie şi martie 2012, în vederea efectuării plăţilor pentru proiectele finanţate în cadrul POR, pentru rambursarea cheltuieliolr eligibile, exclusiv prefinanţările, aferente asistenţei financiare nerambursabile primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se aprobă alocarea temporară de către Ministerul Finanţelor a sumei de 650 milioane lei, din care 150 milioane lei pentru luna ianuarie, 230 milioane lei pentru luna februarie şi 270 milioane lei pentru luna martie, din vărsiminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului”, se arată într-o hotărâre aprobată recent de Guvern.

Ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional, care beneficiază de acest împrumut, este Ministerul Dezvoltării Regionale, scrie MEDIAFAX.

Împrumutul de la Trezorerie va fi restituit în euro până la sfârşitul acestui an, din sume rambursate de către Comisia Europeană.

În cazul în care sumele rambursate de Comisia Europeană nu vor acoperi integral împrumutul, din cauza unor cheltuieli care ulterior sunt constatate drept neeligibile, Ministerul Dezvoltării va achita diferenţa din bugetul propriu.

Din cauza unor nereguli constatate în cursul unui control anual pe zona de achiziţii publice, Comisia Europeană a întrerupt rambursările pentru axa prioritară 2 din Programul Operaţional Regional începând cu data de 11 iunie 2011, scrie MEDIAFAX.

În iulie 2011, partea română a decis să suspende transmiterea declaraţiilor de cheltuieli spre rambursare către Comisia Europeană pentru toate programele operaţionale, până la oferirea unor argumente suficiente privind legalitatea şi corectitudinea sistemului de verificare, management şi control a achiziţiilor publice. Această hotărâre a fost luată de autorităţile române întrucât semnale privind suspiciuni de nereguli în domeniul achiziţiilor publice au fost identificate şi pe alte programe operaţionale.

Ulterior, la sfârşitul lunii iulie 2011, Comisia Europeană a cerut părţii române să îndeplinească o serie de condiţionalităţi la nivelul sistemului de management şi control care să ofere garanţii suficiente privind credibilitatea acestuia.

La 31 octombrie 2011, Ministerul Afacerilor Europene a transmis Comisiei Europene informaţiile referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru reluarea rambursărilor de plăţi de la Comisia Europeană pentru proiectele finanţate din instrumentele structurale. Datele furnizate atestau atât remedierea de către partea română a problemelor identificate de auditorii CE în sistemul de achiziţii publice, cât şi reverificarea achiziţiilor publice din proiectele deja derulate.

La 15 decembrie 2011, Comisia Europeană a comunicat reluarea rambursării de plăţi pentru Programul Operaţional Regional (POR), axa prioritară 2, „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”.

Pentru acest an, Guvernul şi-a propus să atragă aproximativ 6 miliarde euro fonduri europene, reprezentând o rată de absorbţie de 20%.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou record pentru inflaţie. Topul celor mai mari scumpiri – date INS
Un nou record pentru inflaţie. Topul celor mai mari scumpiri – date INS
Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar......
Boom pe piața de turism: Ucrainieni de la Join Up! și-au dublat afacerile și au trimis peste 130.000 de români în vacanțe. Câți bani s-au cheltuit
Boom pe piața de turism: Ucrainieni de la Join Up! și-au dublat afacerile și au trimis peste 130.000 de români în vacanțe. ...
Tur operatorul Join Up! a realizat venituri record de 91,6 milioane de euro în 2025 pe piața din România, dublu față ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Începe proiectarea tronsoanelor 1 și 3
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Începe proiectarea tronsoanelor 1 și 3
Noua companie de drumuri CNIR a emis astăzi ordinul pentru începerea proiectării tronsoanelor 1 și 3 ale Autostrăzii ...
ANAF s-a dus peste casele de schimb valutar. Totalul amenzilor s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, în cadrul unui proiect pilot
ANAF s-a dus peste casele de schimb valutar. Totalul amenzilor s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, în cadrul unui proiect ...
 ANAF a descoperit nereguli fiscal la 85% dintre contribuabilii verificați în domeniul schimbului valutar, la 33 de operatori ...