Update: Sindicaliștii au încheiat greva. Ministerul Transporturilor: 261 de trenuri au fost blocate luni. Ne așteptăm să fie repuse în circulație

Greva declanşată luni de angajaţii CFR Călători s-a încheiat şi toţi salariaţii care au oprit lucrul au revenit la muncă, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim, la finalul discuţiilor avute de sindicalişti cu conducerea Ministerului Transportului şi Infrastructurii.
Anemona Andone - lun, 20 dec. 2021, 17:41
Update: Sindicaliștii au încheiat greva. Ministerul Transporturilor: 261 de trenuri au fost blocate luni. Ne așteptăm să fie repuse în circulație

„Momentan, protestele au fost oprite, trenurile încep să circule – bineînţeles, vor mai avea întârzieri până se intră în circulaţia normală, dar trenurile vor începe să circule. Toţi angajaţii s-au întors la lucru, circulaţia trenurilor s-a reluat, dar se deblochează mai greu. Dar activitatea salariaţilor s-a întors complet la normal. De mâine nu mai avem proteste”, a afirmat Rodrigo Maxim.

Liderul sindical a explicat că reprezentanţii din conducerea Ministerului Transporturilor au promis majorarea salariilor angajaţilor feroviari cu un procent echivalent cu indicele inflaţiei.

„Cei de la Ministerul Transporturilor au promis că va fi o creştere a salariilor în 2022 în funcţie de indicele inflaţiei, indicele de creştere a preţurilor, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, probabil undeva prin martie-aprilie”, a menţionat Rodrigo Maxim.

De asemenea, preşedintele FSTFR a arătat că reprezentanţii Ministerului Transporturilor s-au angajat ca legea privind statutul personalului feroviar să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023.

„Au promis că vor discuta cu noi toate punctele din legea privind statutul personalului feroviar, astfel încât la 1 ianuarie 2023 să nu se mai proroge şi să se aplice. (…) Aşteptăm ca ministrul Transporturilor să şi facă ce a promis. El a promis că ne vom întâlni destul de des, nu ştiu dacă din două în două săptămâni, să punem în aplicare prevederile din statut, adică să le gândim pe toate, ca momentul ianuarie 2023 să-i găsească pregătiţi şi cu şcoli de mecanici – pentru că una din probleme era lipsa de personal – şi cu şcoli de şefi de tren, acolo unde personalul este deficitar”, a adăugat Rodrigo Maxim.

Știrea inițială

Protestul spontan al salariaților din sistemul feroviar a dus luni la blocarea circulației a 261 de trenuri, potrivit datelor anunțate luni de către Alin Șerbănescu, reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI). Potrivit lui, discuțiile dintre sindicate și reprezentanții ministerului s-au încheiat și se așteaptă ca toate aceste trenuri să fie repuse în circulație.

„S-au încheiat discuțiile dintre ministrul Transporturilor, echipa tehnică a Ministerului și reprezentanții sindicatelor.  Au fost 261 de trenuri blocate. Așteptăm ca toate aceste trenuri să fie repuse în circulație”, a declarat reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

Acesta a menționat că au fost recuperați și acei copii care rămăseseră în trenul din județul Constanța. „Nu ne oprim aici, toți pasagerii fie vor pleca în continuare cu trenuri ori, în funcție de caz, vor pleca cu autocarul către destinație”, a continuat Șerbănescu.

Potrivit lui, a fost emis un comunicat de presă care a fost agreat de sindicate și de reprezentanții Ministerului Transporturilor.

„Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din calea ferată. Discuțiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar și pe situația creată de protestul spontan și al lucrărilor din calea ferată. Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022 în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. Vorbim aici de legea bugetului de stat și de bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării statutului personalului feroviar. Totodată, părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situația căilor ferate”, se arată în comunicat.

alin serbanescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Considerăm că am făcut toate diligențele necesare pentru ca protestul spontan să se încheie și din acest moment așteptăm ca trenurile blocate în stații să fie lăsate să circule. Deci, practic, să se dea drumul la circulația feroviară în România”, a conchis Șerbănescu.

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare consultat de Economica.net....
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei ...
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...