Ministrul argentinian al Sănătății a demisionat după ce s-a aflat că și-a vaccinat peste rând apropiații

Ministrul sănătăţii din Argentina, Gines Gonzalez Garcia (foto stânga), şi-a dat demisia în urma unui scandal izbucnit pentru că a organizat vaccinări preferenţiale anti-COVID-19 pentru aliaţii săi politici, transmite DPA sâmbătă, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 20 feb. 2021, 07:20
Ministrul argentinian al Sănătății a demisionat după ce s-a aflat că și-a vaccinat peste rând apropiații

„Îmi depun demisia din funcţia de ministru al sănătăţii în conformitate cu dorinţa dumneavoastră expresă”, a scris Gonzalez Garcia într-o scrisoare adresată preşedintelui Alberto Fernandez, care a fost publicată vineri.

Secretarul de stat Carla Vizzotti va prelua ministerul, a anunţat biroul preşedintelui.

Scandalul a fost declanşat de jurnalistul pro-guvernamental Horacio Verbitsky, în vârstă de 71 de ani, care a declarat la o emisiune radio că, după ce a vorbit la telefon cu Gonzalez Garcia, a fost chemat la Ministerul Sănătăţii pentru a fi vaccinat.

Având în vedere vârsta sa, munca şi riscul personal, nu ar fi fost încă rândul său să se vaccineze. În prima etapă sunt vaccinaţi vârstnicii de peste 80 de ani şi persoanele cu cel mai mare risc.

În total, ministrul ar fi rezervat 3.000 de doze de vaccin pentru uz personal.

Puternicul patron de sindicat Hugo Moyano se numără printre cei care au primit vaccinul mai devreme decât trebuia. Ar fi fost vaccinaţi şi soţia lui Moyano şi fiul lui de 20 de ani.

În ţara sud-americană este utilizat în principal vaccinul rusesc Sputnik V, iar primele doze de la AstraZeneca au ajuns recent.

Până în prezent, doar 390.000 din cei aproape 45 de milioane de argentinieni au primit vaccinul.

De la începutul pandemiei de COVID-19, s-a demonstrat că aproximativ 2 milioane de persoane au fost infectate cu virusul în Argentina. Aproximativ 51.000 de pacienţi au murit din cauze asociate cu infectarea.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...