Ministrul Educației: Taxele de studiu la universităţi nu se măresc

Taxele de studiu la universităţi nu se vor mări, a dat asigurări, miercuri, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, înaintea întâlnirii cu rectorii, afirmând că instituţiile de învăţământ superior vor decide dacă vor împărţi granturile de studiu de la MECTS.
Economica.net - mie, 11 apr. 2012, 08:41
Ministrul Educației: Taxele de studiu la universităţi nu se măresc

„Senatele universitare pot lua această decizie. După cum ştiţi în Senatele universitare sunt 25% reprezentanţi ai studenţilor. Practic va fi o decizie luată de cadrele didactice şi de studenţi şi ea poate avea în vedere fie menţinerea numărului de granturi, fie fracţionarea unei proporţii din aceste granturi”, a explicat ministrul.

El a spus că mărirea granturilor nu va duce şi la mărirea taxelor şi că nu se poate face un învăţământ de calitate cu 2.500 de lei per student pe an în situaţia în care UE alocă de cinci ori mai mult.

„Anul acesta am propus 4.000 de lei ca o fază de tranziţie. Probabil că în anii viitori această alocare ar trebui să crească. Această sumă de 4.000 de lei a fost calculată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea în Învăţământul Superior”, a susţinut ministrul.

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, se întâlneşte miercuri cu rectori ai universităţilor de stat şi private din ţară, în cadrul discuţiilor fiind abordate aspecte privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior, chestiuni legate de clasificarea şi ierarhizarea programelor de studii, aspecte privind procesul de acreditare.

Totodată, se va discuta şi despre procesul prin care cadrele didactice universitare vor căpăta dreptul de a conduce doctorate şi despre situaţia posturilor didactice din învăţământul superior de stat şi particular.

„Cadrele didactice trebuie să îndeplinească conform Legii Educaţiei Naţionale nişte standarde şi nişte criterii foarte precise în ceea ce priveşte activitatea de cercetare ştiinţifică, publicaţiile cu relevanţă internaţională şi activitatea didactică”, a afirmat Cătălin Baba, înaintea întâlnirii cu rectorii.

Te-ar mai putea interesa și
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică 348 de proiecte de fabrici în România, aflate în diferite etape de......
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea ...
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim nevoile de finanţare pentru 2027”
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim ...
E.ON a emis cu succes două tranşe de obligaţiuni, cu un volum cumulat de 1,8 miliarde de euro, respectiv obligaţiuni ...
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare ...