Ministrul Energiei: Proiectul pentru retubarea reactorului 1 de la Cernavodă a început deja. Apoi va putea funcţiona fără probleme încă 30 de ani

Proiectul privind retubarea reactorului 1 de la centrala nucleară din Cernavodă a început deja şi are trei faze, urmând ca aceste să funcţioneze fără probleme încă 30 de ani, a declarat joi ministrul Energiei, Anton Anton, la conferinţa organizată de publicaţia “Focus Energetic”, scrie News.ro.
Economica.net - J, 22 aug. 2019, 09:38
Ministrul Energiei: Proiectul pentru retubarea reactorului 1 de la Cernavodă a început deja. Apoi va putea funcţiona fără probleme încă 30 de ani

„În privinţa reactorului 1, toţi care lucrează în domeniu sunt de acord că operaţiunea de retubare a început. Are trei faze: faza 1 înseamnă etapa de finalizare documentaţie, definire, organizare, care se termină în 2021; faza 2 – pregătirea implementării care se va derula până în 2026, care înseamnă şi realizarea unor elemente fizice, dar care se pot face în perioadele de oprire panificate ale centralei şi nu necesită o oprire pe termen lung. După aceea, începe faza 3, oprirea efectivă a unităţii, care înseamnă implementare, în principiu, doi ani de zile. După care reactorul 1 mai funcţionează fără probleme încă 30 de ani”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, la conferinţa organizată de publicaţia “Focus Energetic”.

În ceea ce priveşte discuţiile pe teme energetice dintre preşedintele Klaus Iohannis şi omologul american Donald Trump, Anton spune că îi e greu să spună ce s-a discutat, scrie News.ro.

“Mi-e greu să spun ce s-a discutat acolo, din informaţiile primite din presă am înţeles că s-a discutat despre energia nucleară. Citind printre rânduri, am înţeles că ce s-a discutat se cheamă small nuclear reactors (SMR), este un subiect extrem de modern. Firma noastră, Nuclearelectrica, noi avem un memorandum de înţelegere cu o firmă din SUA, pentru dezvoltarea acestor reactoare de mică putere. După părerea mea, ar rezolva foarte multe lucruri şi foarte eficient. Ele sunt mult mai sigure şi mult mai puţin complicate faţă de ceea ce avem noi ca centrală nucleară şi cred că acesta este subiectul care a fost abordat de cei doi preşedinţi”, a declart Anton Anton.

Ministrul Energiei a vorbit şi de faptul că importurile de gaze din luna iunie au crescut de peste 300 de ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Am mai comentat chestia asta şi o să mai comentez de o sută de ori. Eu cred că în sfârşit ne-a venit mintea la cap şi luăm gaze ieftine ca să le introducem în rezervoare, în depozite, să avem gaze la iarnă. De foarte multe ori s-a întâmplat să ne trezim că prin septembrie, noiembrie, începem să acumulăm şi atunci preţul gazelor este mult mai mare. Deci mie mi se pare o chestie cu plus faptul că importăm… La ce ne raportăm? La ce am importat anul trecut. Anul acesta ne-am schimbat politica, anul acesta importăm atunci când gazele sunt ieftine”, a spus Anton.

Întrebat dacă acest lucru se întâmplă din cauză că preţul gazelor româneşti a crescut foarte mult faţă de cel de import, ca urmare a OUG 114, el a precizat că „toate sunt din cauza ordonanţei 114, sigur că da. Şi eu sunt mai gras…”.

Te-ar mai putea interesa și
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu au făcut-o
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu ...
De la sfârșitul anului trecut, toate trotinetele care se încadrează în anumite condiții trebuie să aibă RCA, la fel ca automobilele sau orice alt autovehicul. Mai exact, sunt obligați să......
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Producătorul de anvelope Bridgestone atenționează șoferii să nu ignore efectele temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, ...
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ne-au mai păsuit câteva luni
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ...
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, susține că agenția Fitch intenționa inițial să retrogradeze ratingul ...
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde de dolari în doar câteva zile
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde ...
Fondul de investiţii Situational Awareness, fondat de fostul cercetător OpenAI Leopold Aschenbrenner, şi-a redus activele ...