Ministrul Sănătăţii spune că ar putea fi reintroduse anumite restricţii pentru funcţionarea teraselor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, admite că ar putea fi reintroduse anumite restricţii pentru funcţionarea teraselor, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri de COVID-19, scrie Agerpres.
Economica.net - D, 19 iul. 2020, 09:13
Ministrul Sănătăţii spune că ar putea fi reintroduse anumite restricţii pentru funcţionarea teraselor

El a declarat, la Iaşi, că măsurile de relaxare introduse după starea de urgenţă au fost agreate şi de patronatele din sectorul HoReCa, iar proprietarii teraselor ar trebui să le respecte.

Întrebat dacă ia în calcul posibilitatea adoptării unei măsuri care să prevadă închiderea teraselor la ora 22,00, ministrul Sănătăţii a afirmat: „În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme. Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordon de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare. Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile, dar rămâne să le şi respecte. În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoarea perioadă„. 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi-a manifestat, duminică, „preocuparea” faţă de nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară pe litoral, dar şi în staţiunile de pe Valea Prahovei.

El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că situaţia din staţiunile româneşti „ar trebui să îi preocupe pe cei care se întorc în oraşele lor şi văd că acolo creează transmiteri comunitare accentuate”.

„Mă preocupă. Ar trebui să îi preocupe pe cei care se întorc în oraşele lor şi văd că acolo creează transmiteri comunitare accentuate. Ne uităm că avem mai multe judeţe care înainte aveau un număr mic, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi. Sunt oraşe, sunt judeţe care au marcată o creştere accentuată în ultima perioadă, dar vedem că sunt şi locuri, cum este litoralul sau Valea Prahovei, unde acele reguli nu prea se mai respectă”, a afirmat Tătaru.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...