Ministrul Transporturilor se așteaptă ca anul acesta să fie dați în folosință 80 de kilometri de autostradă

Toate tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporţie de 90%, adică peste 80 de kilometri în total, ar trebui să fie deschise traficului până la sfârşitul acestui an, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mie, 22 iul. 2020, 14:03
Ministrul Transporturilor se așteaptă ca anul acesta să fie dați în folosință 80 de kilometri de autostradă

„În acest moment se lucrează pe 219 kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare, şi credem că până la sfârşitul anului vom putea da ordine de începere a lucrărilor pentru încă 86 de kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare”, a arătat ministrul.

El şi-a exprimat speranţa ca, până la finele anului, să fie finalizate toate tronsoanele unde lucrările sunt gata în proporţie de peste 90%.

„Suntem foarte avansaţi pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizaţi 25 de kilometri şi avem toate condiţiile să fie daţi în trafic, pe VO (varianta ocolitoare – n.r.) Bacău, apoi pe cei 10 kilometri dintre Râşnov şi Cristian, unde antreprenorul s-a angajat că va finaliza cu opt luni mai devreme decât prevede contractul. De asemenea, la Rădăuţi, antreprenorul s-a angajat să finalizeze în acest an varianta ocolitoare. Deci acestea sunt obiectivele unde avem un progres fizic de 90% şi care vor putea fi date în trafic în acest an. De asemenea, Sebeş-Turda, cu cele două loturi, unde avem progres de peste 90%, noi ne dorim să fie finalizate şi date în trafic în acest an”, a arătat oficialul guvernamental.

Potrivit lui Bode, aceste tronsoane, adunate, înseamnă peste 80 de kilometri noi de autostradă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Luptă pentru controlul justiției în Polonia. Președintele Nawrocki, aflat în avion spre Senegal, a făcut cale întoarsă după ce poliția a ocupat Tribunalul Constituțional, iar președintele instituției a fost suspendat din funcție
Update: Luptă pentru controlul justiției în Polonia. Președintele Nawrocki, aflat în avion spre Senegal, a făcut cale ...
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, s-a deplasat în noaptea de vineri spre sâmbătă la sediul Tribunalului Constituţional al ţării, unde accesul este blocat de poliţie pe fondul......
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale ...
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activităţi de susţinere a candidaturii României ...
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
De luni, 2 noiembrie, începe organizarea Târgului de Crăciun București, pe o suprafață de 20.000 mp. Piața Constituției ...
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările la A7 Bacău – Mircești
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările ...
Grupul UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, vrea să finalizeze anul acesta lucrările la loturile din Autostrada ...