Mubarak rămâne în detenţie, deşi într-unul dintre dosare poate fi judecat în libertate

Justiţia egipteană a decis eliberarea fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak în aşteptarea procesului pentru un caz de corupţie, dar fostul lider de la Cairo rămâne în detenţie pentru alt caz.
Economica.net - lun, 19 aug. 2013, 20:15
Mubarak rămâne în detenţie, deşi într-unul dintre dosare poate fi judecat în libertate

Avocatul său a anunţat că va face un nou recurs pentru a obţine eliberarea.

Hosni Mubarak rămâne în detenţie în pofida anulării condamnării la închisoare pe viaţă. Procurorii au cerut menţinerea în arest preventiv a fostului preşedinte pentru că este suspect şi inculpat în dosare aflate pe rol. Mubarak se află în detenţie preventivă într-un caz privind reprimarea protestelor, în cadrul revoltei din anul 2011, şi într-un dosar separat, de corupţie. Avocaţii lui Mubarak cer eliberarea acestuia, în contextul în care procesul prin care a fost condamnat la închisoare pe viaţă a fost anulat. Dar procurorii susţin că fostul preşedinte trebuie ţinut în detenţie dat fiind că este în continuare pus sub acuzare pentru fapte grave. Sistemul judiciar egiptean permite deţinerea suspecţilor timp de cel mult doi ani în cursul unui proces, dar extinderea detenţiei preventive perioade scurte.

Avocatul Farid al-Dib va argumenta că Mubarak a returnat cei 450.000 de euro pe care i-ar fi primit sub formă de cadouri oferite de Ministerul Informaţiilor, astfel că nu mai există niciun motiv de a fi ţinut în detenţie în cazul de corupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...