Mugur Mihăescu „Garcea”, comedianul care s-a făcut cârciumar în Centrul Vechi

Trecuseră doi ani după ce dăduse chipiul mucalitului poliţist Garcea pe şapca de boem a proprietarului de restaurant din Centrul Vechi al micului Paris, locul care va deveni încetul cu încetul cel mai mare mall în aer liber al ţării. Trecuseră doi ani după ce ”Vacanţa Mare”, grupul de umor care i-a adus celebritatea înceta să mai producă emisiuni de televiziune, atunci când a ţinut acel speech de două minute într-un Irish pub&restaurant de pe strada Smârdan.

”Eu sunt Mugur Mihăescu, ăsta e St. Patrick. Eu l-am creat, ăsta e copilul meu. De-acum încolo nu-mi puneţi mie în cârcă faptele copilului meu. El trebuie să fie pe picoarele lui”, aşa anunţa Mihăescu deschiderea salonului victorian de la subsolul restaurantului cu care a intrat în afaceri, în septembrie 2009. Şi acum, într-o după amiază de sâmbătă din ianuarie 2014, când rememorează acele clipe, îşi menţine ideea că businessurile trebuie să aibă viaţa lor separată şi că nu trebuie să trăisacă în umbra fondatorilor. De data aceasta, se referă în special la The Tube, fratele pe care St. Patrick îl are din decembrie anul trecut, tot în Centrul Vechi, la câţiva zeci de metri distanţă, pe strada Lipscani. Deşi lansat cu discreţie, The Tube a fost poziţionat drept un club de muzică live, cel mai extins din zona veche a oraşului. ”… şi Tube-ul e copilul lui Mugur Mihăescu”, îmi spune omul pe care îl văzusem de atâtea ori până în acea după amiază de sâmbătă, fără să-l fi văzut, de fapt, niciodată.

Ochii şi ghetele

În faţa mea, picor peste picior, stă un bărbat de 46 de ani cu trupul unui adolescent. Mă privesc nişte ochi de un albastru deschis parcă şi mai albaştri în contrast cu tenul pal al unui cap bine ras pe care mi-e incomod să-i privesc direct dacă pun întrebări sau fac întreruperi. Atunci prefer să mă uit în jos, la ghetele care în zona glezenelor sunt lăsate libere, fără şireturi, sau în zona gâtului acolo unde are un fular albastru cu dunguliţe roşii care acoperă imprimeul de pe bluză. Pot să-mi controlez emoţiile. Acuzată de vulgaritate excesivă, ”Vacanţa Mare” a creat între 1993 şi 2007 un fenomen care umplea la refuz sălile de spectacole, genera audeinţe TV comparabile cu cele ale meciurilor echipei naţionale de fotbal sau aducea spectactori în cinematografe la ”Garcea şi oltenii”, aşa cum nu a făcut-o niciun alt film românesc în perioada 1997-2010. În 2009, anul acela important, când fenomenul s-a oprit cu totul, Mihăescu nu s-a străduit să creeze doar identitatea unui restaurant din Centrul Vechi, ci a fost nevoit să-şi reclădească propria identitate.

Reporter: Când aţi făcut transferul (de la comic la antreprenor – n.red.), aţi avut problema ca lumea să vă ia în serios? Mugur Mihăescu: Bineînţeles că ai avut-o. Dar mi-am asumat-o. A fost pentru că am creat pesronaje foarte puternice, am creat nişte… (îşi caută cuvântul – n. red.) monştri de personaje ca să zic aşa. (…) O parte a lumii e învăţată să nu vadă dincolo de ambalaj, să confunde omul cu personajul de multe ori. Ţi-o asumi. O asumare care, în definitiv, merită. Mihăescu crede că aceste personaje o să-i asigure nemurirea: ”Garcea o să reziste mult timp de-acum încolo. Poate o să fiu eu oale şi ulcele, da Garcea o să fie viu şi nevătămat”. Şi nu a fost singurul moment în care am vorbit despre nemurire în cele două ceasuri şi jumătate de dialog. Despre nemurire, fericire, rostul omului în viaţă, filme SF, eşecul de la magazinul Muzica sau viitorul grupului ”Vacanţa Mare”.

Era trecut de ora 17.00. Ne înâlnisem de la 14.30 în cafeneaua InFusion de lângă Biserica Rusă, (afacerea în care a fost, la un moment dat, acţionar şi cu care şi-a făcut mâna în industria ospitalităţii) şi mi-am dat seama că nu am râs aproape deloc în tot acest interval. Poate o singură dată când întrebându-l dacă e adevărat că a avut două Lamborghini, mi-a răspuns ironic că la ce i-ar trebui două maşini de acelaşi fel: ca pe una s-o folosească drept rezervă de piese de schimb pentru cealaltă?! Aici a făcut primul pas în Centrul Vechi, în 2009.

Riscul ca publicul să nu facă nicio diferenţă între Mugur Mihăescu şi Garcea e întrucâtva mai mic decât cel pe care şi l-a asumat în 2009, când a început să investească în Centrul Vechi, într-o vreme când pe acolo nu era mai nimic, ”doar şobolani”. Toată lumea i-a spus că o să-şi îngroape banii. Nu a ascultat decât de fostul său asociat de la InFusion care l-a sfătuit să deschidă un Irish pub după standardele din Occident. Era un moment în care Mihăescu nu se pricepea deloc la restaurante iar în celebrul Irish Pub din zona Unirii nici măcar nu intrase. De atunci a investit aproape un milion de euro în Centrul Vechi (o bună parte din bani fiind profit reinvestit), iar anul acesta va depăşi acest prag. St. Patrick a fost deschis la exact un an după prăbuşirea băncii americane Lehman Brotehers, care punea capăt marelui bubble imobiliar de la noi. Acum, locurile în care Mihăescu a găsit doar şobolani sunt epicentrul unui nou bubble al preţurilor la chirii. Dezvoltarea infrastructurii şi succesul barurilor din Centrul Vechi a atras din 2010 o avalanşă de investitori care, evident, i-a încurajat pe proprietarii de clădiri să solicite preţuri din ce în ce mai mari. Iar fenomenul este în plină manifestare, pentru că vin anii retailului.

Mai mult pe adevarul.ro