Muncă în folosul comunităţii, în schimbul radierii datoriilor la Fisc

Nu mai au bani de taxe şi impozite locale, aşa că sunt dispuşi să facă muncă în folosul comunităţii ca să scape de datorii. Primăria din Târgu Jiu a primit sute de cereri de la cei care nu au nicio sursă de venit, dar vor să-şi achite dările la stat.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 09:02

Direcţia de taxe şi impozite locale din Târgu Jiu are de recuperate aproximativ 3 milioane de lei de la persoane fizice. Sute de persoane susţin însă că nu au posibilitatea financiară de a-şi achita dările şi au depus cereri de compensare cu muncă în folosul comunităţii.

Nu toate cererile vor fi însă aprobate. Iniţial se face o anchetă socială, care stabileşte dacă persoana în cauză nu are venituri cu care să acopere datoriile, iar apoi instanţa decide numărul de ore de lucru în folosul comunităţii.

De exemplu, un taximetrist care avea datorii de 100.000 de lei din amenzi a muncit 360 de ore în folosul comunităţii şi astfel a scăpat de restanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...