Criza în Spania: Munca la negru, un adevărat flagel pentru economie

„Mulţi dintre noi aveam contracte la firme bune, dar acum asta e ceea ce ne-a mai rămas”, se lamentează un peruan, Carlos Gonzalez, în vârstă de 35 de ani, care a venit în 2004 în Spania, unde a muncit în construcţii până în 2008, când piaţa imobiliară s-a prăbuşit, aruncând sectorul în marasm.

Carlos vine zilnic, la ora şase dimineaţa, în Piaţa Eliptica, punctul de întâlnire al zidarilor, electricienilor sau instalatorilor care speră să găsească ceva de lucru.

„Te iau şi te plătesc cu ziua, nu există un contract fix”, declară un faianţar român, Viorel Drăghici, în vârstă de 40 de ani, care afirmă că a efectuat recent lucrări de renovare în valoare de 1.000 de euro şi că a fost plătit cu 50 de euro pe zi, „la negru”, timp de patru zile, fără contribuţii la sistemul de securitate socială şi ajutorul de şomaj.

Românul a fost norocos, deoarece, „în general, te plătesc cu 25-30 de euro pe zi”, deplânge un marocan, Gani Saroj, în vârstă de 40 de ani, de lângă un bărbat care vinde muncitorilor, cu 50 de eurocenţi, pahare cu cafea caldă.

O camionetă se opreşte, iar candidaţii se apropie. Negocierea durează câteva secunde. Doi bărbaţi urcă în vehicul.

Ceilalţi aşteaptă în continuare, sperând să obţină ceva de lucru. „Trebuie să supravieţuim, pentru că avem copii şi apartamente de plătit” spune Carlos Gonzalez.

Economia subterană din Spania „este o problemă dintotdeauna”, „agravată de criză”, recunoaşte Santos Nogales, un reprezentant al Sindicatului UGT pentru domeniul hotelier, unul dintre sectoarele cele mai afectate, alături de cel al construcţiilor.

Într-o ţară sufocată de un şomaj de şeste 26%, „munca la negru nu face distincţie între naţionalităţi. Îi afectează pe imigranţi şi pe numeroşi spanioli”, subliniază el.

Potrivit unui raport al sindicatului inspectorilor de la fisc, Gestha, activitatea la negru în Spania a crescut de la 15 miliarde de euro, în medie, pe an, începând din 2008, şi a atins aproape 253 de miliarde de euro în 2012, reprezentând 24,6% din Produsul Intern Brut.

Înainte de explozia şomajului, care a extins economia subterană, boomul imobiliar a contribuit şi el la acest fenomen, subliniază Gestha, „deoarece numeroase operaţiuni au fost efectuate cu bani în numerar, bancnote de 500 de euro”.

Potrivit unui calcul aproximativ, afirmă preşedintele Gestha, Carlos Cruzado, acest fenomen a reprezentat o pierdere la vistieria statului în valoare de 85 de miliarde de euro în 2012, adică mai mult decât suficient, în mod teoretic, în vederea evitării curei de austeritate în valoare de 150 miliarde de euro, în perioada 2012-2014.

Sectorul turismului, care a atins recorduri în 2013, cu 60,6 milioane de vizitatori străini, este un bun exemplu, apreciază Santos Nogales. „Activitatea a crescut, dar nu şi numărul de contracte”, a subliniat el.

Numeroase persoane „angajate cu normă redusă” muncesc „normă întreagă, de până la 45 de ore pe săptămână”, fără să declare acest lucru, explică el.

Însă, în opinia sa, într-o ţară care are peste cinci milioane de şomeri, Guvernul preferă „să stea cu capul în nisip, ca struţul”, deoarece aceste venituri „pot arăta că în Spania nu există un climat social exploziv”.

În opinia preşedintelui Gestha, „problema principală” este în altă parte. În 2010, spune el, „am ajuns la concluzia că peste 72% din totalul fraudei provenea de la marile întreprinderi şi marile averi”.

Potrivit inspectorilor, cu cât întreprinderile sunt mai mari, „cu atât mecanismele (de fraudare) sunt mai sofisticate, iar aceste întreprinderi recurg la sisteme complexe pentru a plăti mai puţine impozite”.

Complexitatea acestei fraude îngreunează sancţionarea, iar numeroasele cazuri de corupţie la nivel politic, care se adaugă acestui fenomen, contribuie la respingerea sistemului de către spanioli, avertizează Carlos Cruzado.