„Necunoscutele cunoscute” ale lui 2015: Rusia, Grecia, Ucraina şi preţul petrolului

2015 a moştenit de la finalul anului trecut probleme grele şi incertitudini majore. Euro, Grecia, Rusia, Ucraina şi petrolul, cele mai importante necunoscute (despre care ştim că există) ale acestui început de an, legate între ele şi greu de dezlegat.
Mihai Banita - mar, 06 ian. 2015, 08:59

„Ştirile care spun că ceva nu s-a întâmplat sunt întotdeauna interesante pentru mine pentru că, aşa cum ştim, există cunoscutele cunoscute (known knowns), adică lucrurile pe care ştim că le ştim. De asemenea, ştim că există necunoscutele cunoscute (known unknowns), adică acele lucruri despre care ştim că nu ştim. Dar mai sunt şi necunoscutele necunoscute (unknown unknowns), acelea despre care nu ştim că nu ştim” – aşa sună în traducere un răspuns, care a rămas celebru, al fostului secretar de stat al departamentului de apărare al SUA, Donald Rumsfeld, la o întrebare venită de la un jurnalist despre rapoartele care arată lipsa legăturiilor dintre teroriştii care au atacat America în septembrie 2001 şi Irakul invadat de armata SUA.

Răspunsul lui Rumsfeld, inspirat de cartea Fooled by Randomness a lui Nicolas Nassim Taleb, s-ar putea aplica la orice întrebare incomodă venită din partea unui jurnalist, lucru pentru care a fost criticat, însă are logică.

Filozoful şi fostul broker de pe Wall Street, Nassim Taleb, a dezvoltat mai departe cele trei sintagme în cartea sa de mare succes Lebăda Neagră (Black Swan), în care arată că omul este incapabil să facă predicţii în afara modelelor statice, iar lumea şi viaţa nu sunt modele statice, ci foarte dinamice şi din ce în ce mai mari generatoare de hazard (randomness). Potrivit teoriei lui Taleb, cu cât ne depărtăm mai mult de lucurile ale căror probabilităţi le ştim, cu atât suntem mai expuşi riscurilor, de la lebedele albe (unde deviaţiile de la normă sunt rare) trecem la cele gri (unde deviaţiile sunt mai dese) şi apoi la cele negre (cu deviaţii dramatice şi impact major) – ultimele fiind de nedetectat până se întâmplă, deşi le găsim apoi explicaţii.

Taleb spune că dacă nu poţi prezice o lebădă neagră nu înseamnă că nu te poţi pregăti pentru ea, construind un sistem robust. Datoriile ridicate şi miza pe o singură resursă, ori specializarea excesivă, fac dintr-o ţară sau o companie exact opusul, o fragilizează.

Mai jos aveţi o selecţie de lucruri de urmărit în viitorul apropiat, necunoscute cunoscute care ne-ar putea influenţa viaţa.

Grecia – reaprinderea crizei euro

2015 debutează cu problemele Greciei, după o perioadă în care ţara europeană cea mai afectată de criza financiară şi economică declanşată în 2008 a dispărut de pe prima pagină a publicaţiilor economice. Parlamentul grec nu a reuşit să numească un nou preşedinte, după mai multe încercări, şi, potrivit Constituţiei, a fost dizolvat pe 31 decembrie. Pe 25 ianuarie vor fi organizate alegeri anticipate, iar sondajele de opinie arată că cele mai multe intenţii de vot sunt în dreptul partidului de stânga (radicală) SYRIZA.

Partidul condus de Alexis Tsipras a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, şi a ajuns să fie principala opoziţie din parlamentul de la Atena. În alegerile din 2009, pe vremea când era o coaliţie formată din diverse partide de stânga, de la ecologişti la marxişti, SYRIZA obţinea 4,6% din voturi. Apoi a luat 17% din voturi în alegerile anticipate din mai 2012 – în urma cărora a eşuat formarea unei majorităţi parlamentare – şi 27% din voturi în iunie 2012, când a devenit partid, la doar un procent în spatele partidului liberal-conservator Noua Democraţie, condus de Antonis Samaras, actualul premier.

SYRIZA s-a ridicat cu un mesaj anti-austeritate, într-o Grecie care a pierdut un sfert din PIB între 2009 şi 2013 şi în care rata şomajului a ajuns de la 8% la 26% – şi 57% în rândul tinerilor -, iar rata sărăciei aproape că s-a dublat. SYRIZA a acuzat acordul cu organismele internaţionale – Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană – care au furnizat împrumuturi Greciei în schimbul reducerii deficitului public, ce a inclus măsuri nepopulare, cum ar fi creşterea vârstei de pensionare, şi creşterea taxelor. Statul grec a crescut ponderea încasărilor dintr-un PIB tot mai mic, de la 40% la 47%, (în România avem sub 32%) în timp ce cheltuielile au crescut de la 50% la 59% din PIB. Deficitul este în continuare foarte ridicat, 12% din PIB, iar datoria publică a crescut de la 109% din PIB, în 2008, la 175% din PIB în 2013, date Eurostat, în ciuda tăierii unei părţi din datoria deţinută de investitorii privaţi în 2011. Peste trei sferturi din datoria publică a Greciei este deţinută de celelate state europene, prin diversele mecansime de finanţare ale bail-out-ului grecesc de 240 de miliarde de euro.

Acest lucru oferă atât o poziţie de forţă Greciei, cât şi una de slăbiciune – o sabie a lui Damocles. Dacă SYRIZA va câştiga alegerile şi va reuşi să formeze o coaliţie de guvernare, atunci este posibil ca noul Executiv de la Atena să încerce renegocierea acordului cu Troika. Fără tranşele de împrumut, Grecia intră rapid în incapacitate de plată faţă de debitori – bonduri de 20 de miliarde de euro au scadenţa în 2015 – şi nu mai poate finanţa plata obligaţiilor interne, pentru că nu poate să tipărească euro.

Dacă liderii din zona euro nu vor dori renegocierea acordului de împrumut, atunci Grecia ar putea fi împinsă în afara euro. Această posibilitate a mai fost fluturată până acum, în momentele tensionate ale crizei, însă s-a ajuns totdeauna la o înţelegere. Noua Democraţie şi socialiştii de la PASOK au arătat că, cel puţin la nivel de principiu, vor ca Grecia să rămână în zona euro.

Presa greacă notează că mai mulţi oficiali ai SYRIZA au declarat că iau în considerare posibilitatea de a nu plăti datoriile scadente, în condiţiile în care consideră nesustenabil acordul cu Troika. De cealaltă parte, Der Spiegel citează surse confidenţiale care spun că Germania nu mai este speriată de Grexit.

Dincolo de înrăutăţirea situaţiei din Europa, o eventuală nouă criză grecească ori ieşirea Greciei din euro ar aduce probleme şi pentru România. Întregul sistem financiar din Grecia a fost recapitalizat cu fonduri împrumutate de statul grec. Băncile elene au în continuare o cotă importantă din sistemul bancar din România, de aproximativ 20% din capital şi 12,5% din active.

Partidul lui Tsipras este cotat cu 28% din intenţiile de vot, în uşoară scădere, dar cu trei puncte peste Noua Democraţie.

Rusia – ursul s-a trezit furios, se va culca la loc?

Rusia lui Vladimir Putin a dominat titlurile în 2014, cel mai agitat an al politicii externe după căderea Uniunii Sovietice. În martie a anexat Crimea de la Ucraina, fapt ce a atras o primă rundă de sancţiuni din partea Vestului. Apoi, a generat conflictul de la graniţa de est a Ucrainei, sprijinind direct – deşi neagă orice implicare – un conflict militar cu Kievul, ceea ce i-a atras o nouă rundă de sancţiuni economice şi politice. Putin a încercat să răspundă expansiunii Uniunii Europene către graniţa sa de Vest şi, deşi la început păreacă înregistrază o victorie strategică pentru Rusia, în condiţiile în care răspunsul NATO şi UE a fost considerat deficitar, sancţiunile şi prăbuşirea preţurilor petrolului proliferează o criză economică pentru Rusia în acest an.

Economia Rusiei este dependentă de exporturile de hidrocarburi, iar industria petrolieră reprezintă cam un sfert din produsul intern brut al celei mai întinse ţări din lume. Preţurile mai reduse pentru petrol înseamnă că în economie intră mai puţină valută. Cele mai mari companii ruseşti care exploatează petrolul sunt companiile de stat, astfel că surplusul din această industrie ajunge preponderent la stat. Pentru a menţine veniturile bugetare, Rusia a lăsat rubla să se deprecieze în tandem cu cotaţiile internaţionale la petrol. Rubla a cunoscut o volatilitate foarte ridicată, mai ales pe finalul lui 2014, când s-a tranzacţionat şi la 99 de unităţi pentru un euro, faţă de 45 unităţi/euro la începutul anului. La începutul lui 2015, o rublă este cotată cu 71 de unităţi pentru un euro şi 59 pentru un dolar. Dar deprecierea rublei atrage după sine scumpirea importurilor, deci creşterea inflaţiei.

Rubla şi petrolul, o simbioză grafică ce arată dependenţa Rusiei de producţia de hidrocarburi

Analiştii UBS estimează că o scădere de 10 dolari pe baril a preţului petrolului duce la o scădere de 1,4 puncte procentuale a economiei Rusiei în 2015, cea mai mare dintre toate ţările producătoare. Faţă de jumătatea lui 2014, ţiţeiul Brent este deja cu 60 de dolari pe baril mai ieftin decât la mijlocul lui 2014.

După cinci ani de creştere, statistica a raportat prima scădere a PIB pentru noiembrie, de 0,5%, în timp ce guvernul de la Moscova estimează o scădere de 0,8% în acest an, iar banca centrală vede o scădere de 4,8%, dacă petrolul nu se scumpeşte. Aceaşi bancă centrală e posibil să fi pus umărul la recesiunea de anul acesta, după ce a crescut dobânzile la 17,5% pe an, de la 5,5% la începutul anului 2014, în încercarea de a opri deprecierea rublei. Banca centrală a cheltuit deja aproape 100 de miliarde de dolari din rezervele valutare pentru protejarea rublei, iar capitaluri de aproximativ 130 de miliarde de dolari au ieşit din ţară.

Rusia are de plătit datorii de 150 de miliarde de dolari în acest an, cea mai mare parte fiind deţinută de străini, în timp ce giganţii Rosneft şi Gazprom au de achitat datorii scadente de 90 de miliarde de dolari în 2015, scrie presa rusă.

Cel mai important pentru Europa şi pentru România este felul în care Kremlinul va reacţiona la criza economică. Putin a acuzat Vestul de un atac economic asupra Rusiei, care este menit să o slăbească pentru a-i lua resursele naturale, iar sancţiunile impuse ar fi parte a acestui plan. Totodată, acesta a promis o reorganizare a pieţei interne, astfel încât să fie mai puţin dependentă de Europa. Rămâne de văzut dacă Putin va revizui strategic atitudinea belicoasă afişată anul trecut – astfel încât să nu arate în interiorul Rusiei vreo slăbiciune – sau dacă va continua să provoace Occidentul prin conflictele „proxy” precum cel din estul Ucrainei. Evoluţia pieţei petrolului este o deosebit de importantă în evoluţia externă a Rusiei. O prăbuşire economică ar putea avea efecte nocive pentru toată lumea.

Momentan, Rusia recrutează.

Petrolul – unde se opreşte declinul preţului?

Preţul petrolului Brent cu livrare la o lună a scăzut la sub 55 de dolari pe baril, cea mai mică cotaţie a ultimilor cinci ani şi jumătate. În vară era la peste 110 dolari/barilul. Marii producători încă menţin o producţie ridicată, care depăşeşte consumul zilnic de energie, iar guvernele care deţin direct controlul exploatărilor aşteaptă să vadă cine clipeşte primul. Cea mai bine poziţionată ţară în acest concurs de aşteptare este Arabia Saudită, aliatul strategic al Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Saudiţii au cele mai mici costuri cu extracţia dintre marii producători şi au respins ipoteza reducerii producţiei la întâlnirea din noiembrie a cartelului OPEC, ceea ce a declanşat deruta din piaţă care a rupt toate suporturile de preţ. Considerabil mai scumpă este exploatarea şisturilor, care a crescut cu 80% producţia SUA în ultimii şapte ani. Cele mai multe exploatări în SUA sunt în proprietate privată, astfel că guvernul federal nu are o decizie directă asupra producţiei zilnice, aceasta fiind stabilită de către companii. Unele dintre ele au un prag de rentabilitate la 70-80 de dolari barilul, altele la 40-50, potrivit analiştilor de la Citi. Media este de 65 de dolari/baril, spun cei de la Morgan Stanley. Ţiţeiul WTI (West Texas Intermediate, de referinţă pentru America de Nord) a trecut ieri sub pragul de 50 dolari/baril.

Teoretic, companiile care produc în pierdere ar putea reduce producţia sau o pot chiar sista, însă pentru asta ar trebui să aibă bani pentru a acoperi împrumuturile luate de la bănci sau de la alţi investitori prin emisiuni de obligaţiuni. Orice ar face, preţul scăzut naşte o problemă de cash-flow.

Economistul şef al ConocoPhillips spunea anul trecut că preţul ar trebui să coboare la 50 de dolari/baril, pentru ca producţia de şist din SUA să fie oprită.

Potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale de Energie din vara lui 2014, citat de presa internaţională, companiile din industrie au datorii totale de 1.600 de miliarde de dolari, după ce au împrumutat, în medie, aproximativ 100 de miliarde de dolari anual începând cu 2008, în timp ce veniturile anuale s-au situat la 568 de miliarde de dolari din ţiţei şi gaze naturale în 2013, când ţiţeiul era în jurul a 100 de dolari/barilul.

Astfel, problemele companiilor din energie ar putea deveni şi cele ale industriei financiare, în condiţiile efectelor de contagiune directă, prin neperformanţa împrumuturilor, cât şi a celor din piaţa de derivative pe produse energetice. Doar băncile americane au o expunere de aproximativ 4.000 de miliarde de dolari pe astfel de produse, inclusiv asigurări împotriva variaţiilor de preţ cumpărate de companiile energetice.

Venezuela, ţara în care benzina e aproape gratis, doar că nu se găseşte, este deosebit de afectată de scăderea preţurilor la ţiţei. Exploatarea este asigurată de companii de stat, şi reprezintă 95% din exporturi şi 40% din veniturile bugetare. Inflaţia era deja ridicată în ţara condusă de socialistul Nicolas Maduro încă de dinaninte de implozia preţurilor petrolului, astfel că aceasta este de aşteptat să crească şi mai mult, sărăcind populaţia şi agravând penuria de bunuri de bază. Situaţia socială s-ar putea aprinde în ţara sud-americană, în condiţiile în care bună parte din populaţie e dependentă de subsidiile de stat.

Petrolul ieftin nu convine nici Iranului, deşi îşi vede inamicul american lovit. Aşa că a cerut rivalilor saudiţi, colegi în OPEC, să taie producţia pentru a creşte preţul. Însă saudiţii stau pe rezerve de 750 de miliarde de dolari acumulate în ultimii ani, şi nu vor să piardă cotă de piaţă.
Puse cap la cap, lucrurile par să arate că scăderea cotaţiilor ţiţeiului nu a survenit unei înţelegeri oculte între SUA şi Arabia Saudită pentru slăbirea Rusiei, decât dacă acceptăm că americanii ar vrea să-şi saboteze propria economie.

Ce va face cu siguranţă petrolul ieftin este să determine companiile să reducă investiţiile. Proiecte de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari sunt incerte. Situaţia ar putea efectua inclusiv sectorul energetic românesc, unde se preconizau investiţii în exploatări on-shore în şisturi şi off-shore în Marea Neagră. Proiectele româneşti sunt încă în stadiul de explorare.

Beneficii financiare vor exista pentru consumatori, care plătesc mai puţin la pompă pentru carburanţi. De scăderi mai mari pentru un plin de benzină sau motorină au parte americanii, care plătesc mai puţine taxe guvernului, decât românii sau europenii în general.

Ucraina – o nouă Transnistrie în est sau o explozie a conflictului?

Ucrainienii au plătit scump pentru revolta împotriva fostului regim Ianukovici. Înlăturarea liderului pro-rus de la Kiev în urma Maidanului nu a adus prosperitatea aşteptată de populaţia care voia alăturarea la Uniunea Europeană şi NATO, ci pierderea Crimeei, un conflict sângeros în estul ţării, deprecierea hrivnei (cu 50%), inflaţie (de 21%), recesiune (PIB -7,5%) şi, în general, mai multe probleme pe termen scurt, mediu şi lung.

Rusia a acţionat rapid şi dur împotriva fostului satelit. Pe lângă faptul că i-a luat o parte din teritoriu, Kremlinul a contribuit la secesiunea a două regiuni rusofone din est – Doneţk şi Lugansk – unde Kievul nu mai are niciun fel de autoritate. Armata a încercat de-a lungul anului să reimpună jurisdicţia în aceste regiuni, însă fără progrese majore. Separatiştii s-au dovedit deosebit de bine antrenaţi şi înarmaţi în faţa armatei regulate ucrainiene şi a batalionului Azov, condus de neo-nazistul Andrei Biletsky, semn că nu sunt chiar o miliţie populară entuziastă, aşa cum vrea Kremlinul să se înţeleagă. De altfel, presa a scris de mai multe ori despre soldaţii ruşi morţi în Ucraina pe care guvernul de la Moscova nu îi recunoaşte ca decedaţi în misiune militară externă. Putin spune că sunt patrioţi plecaţi pe cont propriu la război.


Armata ucraineană a înregistrat progrese minore pe frontul din est

Aproape cinci mii de oameni au murit de la începutul conflictului, în urmă cu mai bine de opt luni, dintre care mulţi civili, iar aproape 600 de mii de oameni au părăsit regiunea regiunea, potrivit ONU. Armistiţiul semnat în septembrie nu a fost respectat de niciuna dintre părţi.

Armata ucraineană a primit echipament nou luni, de la preşedintele Petro Poroşenko, inclusiv blindate şi avioane modernizate şi a trimis trupe şi la Marea Neagră, în regiunea Odessa, cu o importantă populaţie rusofonă. De cealaltă parte, prin graniţa cu Rusia a intrat echipament militar nou, de la tancuri la artilerie, potrivit oficialilor ucrainieni. În acest timp, tirurile de artilerie continuă în regiunea Doneţk.

Cât de aproape este Ucraina de agravarea conflictului? Depinde atât de cartea pe care o joacă Kievul cât, mai ales, de cea jucată de Vladimir Putin, care are infinit mai multe resurse militare la îndemână, dar şi aversiunea Vestului.

Fără o acţiune militară a Ucrainei, regiunile estice s-ar putea transforma în ceva similar Transnistriei, unde Rusia a instaurat o republică separatistă la începutul anilor ’90, la scurtă vreme după destrămarea URSS şi declararea independenţei Moldovei, după un scurt conflict militar între moldoveni şi insurgenţii rusofoni. Transnistria nu este de jure în graniţile Rusiei, deşi militari ruşi sunt cantonaţi acolo într-o „misiune de menţinere a păcii”, şi nu este recunoscută decât de câteva state în lume. La fel ca în Doneţk, regiunea industrială şi bogată în resurse a Ucrainei, sovieticii au concentrat industria fostei R.S.S. Moldovenească în Transnistria.

Pentru Moldova, Transnistria reprezintă o mare problemă în aderarea la UE, care nu se poate realiza fără graniţe stabile şi recunoscute internaţional, deci va fi nevoie de un guvern care să îşi asume renunţarea la orice pretenţii teritoriale, desăvârşind astfel jocul Rusiei. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul estului ucrainean, după pierderea Crimeei, astfel că visul de aderare la UE pare foarte îndepărtat în cazul în care se ajunge la pace, şi la fel de îndepărtat în caz de război.

Pe 15 ianuarie se va ţine summitul de la Astana, în care Germania, Franţa şi Rusia vor discuta despre situaţia din Ucraina. Preşedintele francez Francois Hollande a lăsat să se înţeleagă că sancţiunile împotriva Rusiei ar putea fi ridicate, dacă aceasta se poartă frumos. Franţa are de livrat două vase scumpe Rusiei, blocate în blocada comercială. Toată lumea spune că e deschisă discuţiilor, doar că între timp părţile beligerante îşi trimit zilnic salve de artilerie, care cad şi pe casele civililor.

BCE – Rezerva federală a Europei?

Rezolvarea problemelor Europei trebuie înlesnită de tiparniţa Băncii Centrale Europene, pare a spune preşedintele Mario Draghi. Acesta a avertizat recent asupra riscului ca zona euro să intre în deflaţie – adică nivelul general al preţurilor să scadă anualizat (+0,3%, ultima rată raportată). Scăderea preţurilor la carburanţi s-ar putea să accentueze această traiectorie. Draghi crede că deflaţia este un fenomen periculos, care afectează economia.

În deflaţie, debitorii sunt dezavantajaţi pentru că rata reală a dobânzii este mai mare decât rata nominală, efect invers întâlnit într-un mediu inflaţionist. Altfel spus, debitorii plătesc mai mult. Cum Europa are o problemă atât cu datoria privată, cât mai ales cu cea publică, o soluţie în viziunea multor analişti, mai ales de prin bănci, este ca aceasta să facă ce au făcut SUA sau Japonia: quantitative easing (QE) adevărat. Acest lucru presupune ca BCE să preia în bilanţuri datorie suverană a ţărilor membre, folosind monedă nou emisă, pentru a creşte cererea şi a diminua dobânzile la care se împrumută statele, ceea ce ar trebui să angreneze un efect de reducere a dobânzilor şi în economie.

Problema este că dobânzile în Europa sunt deja la niveluri minime istorice şi cele mai multe state se împrumută mai ieftin decât au făcut-o vreodată, după ce BCE a dus dobânda cheie aproape de zero şi în teritoriu negativ pe cea la depozitele băncilor şi a cumpărat obligaţiuni coorporative. Însă, ce contează pentru BCE este rata reală, pentru că în viziunea băncii de la Frankfurt, o rată mai mare nu ar eroda datoria publică.

Celelalte măsuri au eşuat în a creşte creditul privat – cel de stat e în continuă creştere – de la spargerea bulei financiare în 2008, iar economia mai degrabă stagnează decât creşte, în lipsa investiţiilor, totul pe fondul unei rate a şomajului nemaiîntâlnite în istoria euro.

Până acum, declaraţiile lui Draghi din 2 ianuarie nu au făcut decât să ducă euro la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, ceea ce nu poate fi decât pe placul italianului, care a făcut din glas ca exporturile Europei să fie mai competitive, iar importurile mai scumpe.

Americanii au folosit QE pentru a rula deficite la nivel federal de două cifre. Germania se opune frivolităţii bugetare în zona euro, deşi cam toate ţările care se află la sud şi vest de ea vor cheltuieli publice mai mari. Nemţii nu vor nici dobânzi negative la depozitele bancare, care să le erodeze avuţia.

Nu este clar dacă QE a scos economia SUA din criză – cu cea a Japoniei nu s-a suprapus peste vreo creştere economică – însă cu siguranţă a scos bursele din criză.

Dacă Draghi se apucă de QE, s-ar putea ca Mugur Isărescu de la BNR să reducă şi el din dobânzi, cu condiţia ca Grecia să nu iasă din zona euro, la graniţa de est să nu avem o ţară în război şi să nu avem şi anticipate în acelaşi timp.

Te-ar mai putea interesa și
Budapesta protestează vehement după ce un oficial ucrainean a spus că s-ar putea întâmpla ceva cu conducta care aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc
Budapesta protestează vehement după ce un oficial ucrainean a spus că s-ar putea întâmpla ceva cu conducta care aprovizionează ...
Declaraţiile recente ale unui consilier din Ministerul ucrainean al Energiei despre conducta petrolieră ce aprovizionează Ungaria cu petrol din Rusia sunt ''şocante şi inacceptabile'', a......
Agroland a înregistrat venituri de 66,8 milioane de lei în primul trimestru din 2022, în creștere cu 21%
Agroland a înregistrat venituri de 66,8 milioane de lei în primul trimestru din 2022, în creștere cu 21%
Grupul Agroland Business System, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, raportează venituri ...
Aproape 6,7 milioane de ucraineni au fugit din țară de la începutul războiului. 3 milioane dintre aceștia se află acum în țări care n-au graniță cu Ucraina
Aproape 6,7 milioane de ucraineni au fugit din țară de la începutul războiului. 3 milioane dintre aceștia se află acum ...
Aproape trei milioane de refugiaţi ucraineni au părăsit ţările de la frontiera cu Ucraina, unde au fugit imediat după ...
Peste 5.500 de muncitori ai constructorului rus de camioane Kamaz au fost trimiși în șomaj parțial, în urma sancțiunilor occidentale
Peste 5.500 de muncitori ai constructorului rus de camioane Kamaz au fost trimiși în șomaj parțial, în urma sancțiunilor ...
Peste 5000 de angajaţi ai producătorului rus de camioane Kamaz au fost trimişi în şomaj parţial din cauza penuriei ...