Nemţii de la B. Braun deschid o nouă fabrică şi un centru de cercetare şi dezvoltare, în România

Compania germană B. Braun, unul dintre cei mai importanţi furnizori, la nivel mondial, în domeniul produselor medicale, va demara o nouă investiţie de tip greenfield, ce va cuprinde o fabrică de soluţii perfuzabile, precum şi construcţia unui centru de cercetare şi dezvoltare ştiinţifică, respectiv a unui centru logistic, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 10:25
Nemţii de la B. Braun deschid o nouă fabrică şi un centru de cercetare şi dezvoltare, în România

Anunţul survine în urma întâlnirii pe care Alexandru Petrescu, ministrul de resort, a avut-o luni cu o delegaţie a companiei germane, în continuarea seriei de întâlniri cu reprezentanţi ai investitorilor străini în România.

‘Am construit la nivelul ministerului un punct unic de contact pentru comunitatea de business şi venim în întâmpinarea dumneavoastră, ca un integrator de soluţii pentru dinamizarea şi dezvoltarea nivelului investiţional. Ca ministru pentru mediul de afaceri mă interesează o abordare pragmatică, orientată spre business şi consider că investitorii străini sunt ambasadorii reprezentativi ai economiei româneşti. Aveţi tot suportul instituţional pentru creşterea nivelului investiţiilor companiei dumneavoastră în România’, a declarat Petrescu.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, reprezentanţii companiei germane şi-au exprimat intenţia de a extinde afacerile din România. Astfel, în perioada următoare, aceştia vor demara o investiţie de tip greenfield, care va presupune construcţia unei fabrici de soluţii perfuzabile, construcţia unui centru de cercetare şi dezvoltare ştiinţifică cu laboratoare specializate, precum şi construirea unui nou centru logistic.

Noua investiţie ar urma să fie finalizată până în anul 2020 şi va genera aproximativ 250 de noi locuri de muncă.

Compania B. Braun derulează activităţi în domeniul producţiei de dispozitive medicale, medicamente şi al serviciilor de dializă având aproximativ 800 de angajaţi în România. De asemenea, compania oferă servicii de dializă în centre proprii, produce soluţii perfuzabile şi deţine două centre operaţionale.

Deschiderea de către B. Braun Melsungen AG a unei companii în România, în anul 1998, la Timişoara, a fost încurajată de succesul înregistrat în ţări din Europa de Est, precum Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, conform datelor postate pe pagina de Internet a companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. În postarea cu acest mesaj apare......
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania în care au fost ucişi trei soldaţi americani
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entităţi chineze ar fi furnizat Teheranului ...