Nici nu apucăm să ne ducem la FMI

Adaugă-ne ca sursă preferată

La fel cum profesorii au amenințat cu sistarea examenelor naționale, medicii cu închiderea spitalelor, magistrații cu suspendarea proceselor, polițiștii cu mai știu eu ce, iată că finanțiștii sunt gata să-nceteze plățile pentru toate categoriile de ”oameni ai muncii” dacă sunt lipsiți de tichetele de vacanță. Practic, periodic, fiecare din aceste categorii de personal este capabilă să blocheze în orice moment servicii publice esențiale, indiferent de situația veniturilor bugetare din care ele sunt plătite. De partea cealaltă, mediul privat protestează vehement la cea mai mică intenție de majorare a taxelor datorate statului, sau se arată a fi în multe cazuri incapabil de a funcționa în lipsa facilităților fiscale acordate pe termen nedefinit, rente viagere.  Complicată situație, să nu poți nici să scazi cheltuielile, nici să crești veniturile ca să scazi deficitul, nu i așa? Soluția teoretică nu poate fi decât împrumutul. Și-așa a și fost, de la wageledgrowth încoace, întrucât economia țării, cu toate că a crescut spectaculos,  veniturile bugetare nu au putut ține pasul cu amploarea creșterilor cheltuielilor salariale (nici nu aveau cum devreme ce simultan nivelul taxării a scăzut) .

Deficitul bugetar, datoria publică, deficitul extern au crescut toate, mult peste nivelurile de alarmă pe care orice economist cu cunoștințe decente le cunoaște. Acum aud din ce în ce mai des replici de genul ”nu mă interesează, să plătească cine le-a făcut, împrumuturile, deficitele, nu eu”.  Este greșit, datoriile astea, deficitele sunt opera noastră colectivă, chiar dacă rostogolirea datoriei publice va cădea pe umerii urmașilor în bună parte, ca o moștenire imorală și costisitoare. Ok, spun alții să facă cum au făcut și pînă acum, să se (deși să ne ar fi corect și exact) împrumute, dar să nu se atingă de veniturile mele sau de scutirea mea de taxe, după caz. Acesta este punctul în care Guvernul, economiștii, influencerii să vină să explice de ce împrumuturile nu mai pot fi  soluția singulară și de ce este inevitabil să ajustăm cheltuieli și să creștem veniturile statului și ce se va-ntâmpla exact dacă nu o facem. Varianta aleasă, potrivit căreia ”ne obligă Uniunea Europeană” nu este decât o minciună și apă la moară analfabeților economici și formațiunilor politice naționaliste. Explicația onestă ar fi că politicile fiscale și de venituri au fost proaste și că nu puteau duce la alt deznodământ.

O altă explicație, pe înțelesul oamenilor, ar fi că mărimea deficitul bugetar, datoriei publice, deficitului extern chestii care sună bizar deși n-ar trebui după atâția ani de economie de piață, ne-impiedică să ne împrumutăm în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Că ăia care ne dau bani cu împrumut, ca și agențiile de rating, stau cu ochii pe abstracțiunile astea ca pe butelie. Și că pot oricând să ceară dobânzi și mai mari decât acum dacă nu facem ceva, iar agențiile de rating să ne trimită la junk, la gunoi adică. Investitorii vor fi astfel avertizați să nu arunce banii într-un tomberon, ca să fim mai plastici.  Din această cauză, nu Uniunea Europeană ne obligă să reducem deficitul, ci pur și simplu imposibilitatea finanțării lui în condiții neschimbate. Și mai pe înțeles pentru funcționarii finanțiști, pierderea tichetelor de vacanță ar fi un mizilc față de ce se poate întâmpla.

Guvernatorul BNR a sintetizat  ”Nici nu apucăm să ne ducem la FMI”.  Corecția aplicată de piețe va fi fulgerătoare și nemiloasă. Și dacă amintirea anilor 2008-2010 nu este încă proaspătă, imaginați-vă ceva de vreo 2 ori mai rău fără a mai putea găsi FMI ca țap ispășitor. Gândiți-vă dacă merită să renunțați la tichete de vacanță și facilități fiscale având în fața ochilor două perspective. Prima, o ajustare nici măcar dramatică a taxării și a cheltuielilor, cu un premiu de zeci de miliarde de euro nerambursabili intrate in economie, iar cea de-a doua, o ajustare imposibil de controlat și de evitat din partea creditorilor, inflație persistentă, curs depreciat, TVA la ceruri, recesiune. Alegerea ne aparține și timpul e foarte scurt.