Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier. Ea va depune joi jurământul

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, miercuri, decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcţia de viceprim-ministru, anunţă Administraţia Prezidenţială.
AGERPRES - mie, 29 oct. 2025, 19:16
Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier. Ea va depune joi jurământul

Decretul a fost trimis la Monitorul Oficial şi va fi publicat joi, 30 octombrie. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie va avea loc joi dimineaţă.

Marţi, premierul Ilie Bolojan a trimis Administraţiei Prezidenţiale propunerea ca Oana Gheorghiu să ocupe postul vacant de viceprim-ministru, urmare a demisiei din funcţie a lui Dragoş Anastasiu, în luna august.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului să-şi retragă propunerea, motivând că ar putea fi „compromisă” relaţia cu Statele Unite ale Americii.

„Pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-şi retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României! Cei care visează la funcţii înalte în statul român trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declaraţie iresponsabilă aruncată în spaţiul public loveşte direct în interesele strategice ale României!”, a scris Grindeanu, marţi, pe Facebook.

El adăugat că nu există jumătăţi de măsură pe acest subiect şi „PSD trebuie consultat în astfel de decizii”.

În vârstă de 56 de ani, Oana Gheorghiu este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1994, cu specializare în management economic.

Cofondatoare şi copreşedintă (din februarie 2025, anterior vicepreşedintă) a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu este implicată de mai bine de un deceniu în dezvoltarea unor proiecte de infrastructură medicală şi în campanii de advocacy care au schimbat modul în care societatea priveşte responsabilitatea statului în sănătate, conform unui comunicat al Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Instalație 100% românească de stocare e energiei în Valea Jiului, de 20 MWh, urmează să ia autorizația de la ANRE. Sebastian Enache, RenewAcad: “Avem în derulare mai multe proiecte în zonă”
Instalație 100% românească de stocare e energiei în Valea Jiului, de 20 MWh, urmează să ia autorizația de la ANRE. ...
Două baterii de stocare a energiei electrice cu o capacitate totală de 20 MWh, dezvoltate în orașul Petrila de către RenewAcad, concepute și făcute în România, urmează să primească......
Anunț oficial al Ministerului Finanțelor! Se plătesc 12 miliarde de lei pentru categorii de români. Noua Casă merge mai departe
Anunț oficial al Ministerului Finanțelor! Se plătesc 12 miliarde de lei pentru categorii de români. Noua Casă merge ...
Ministerul Finanțelor anunță că a alocat 12 miliarde de lei pentru proiecte sociale cum ar fi continuarea programului ...
Ministrul Finanțelor, Nazare, dă cărțile pe față: Totul despre curs, noua lege a salarizării, PNRR și bani pentru județe
Ministrul Finanțelor, Nazare, dă cărțile pe față: Totul despre curs, noua lege a salarizării, PNRR și bani pentru județe
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, vine cu mai multe declarații lămuritoare privind situația economică a țării, ...
Rusia a anunţat un armistiţiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 şi 9 mai
Rusia a anunţat un armistiţiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 şi 9 mai
Ministerul Apărării din Rusia a anunţat luni un armistiţiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 şi 9 mai în contextul ...