Nicușor Dan: Fiecare schimbare fiscală înseamnă pentru IMM-uri refacerea planului de afaceri

Fiecare modificare fiscală înseamnă pentru întreprinderile mici şi mijlocii refacerea planului de afaceri, recalcularea costurilor, renegocierea contractelor, adaptarea sistemelor IT, instruirea contabililor, a transmis, luni, preşedintele Nicuşor Dan.
AGERPRES - lun, 10 nov. 2025, 21:54
Nicușor Dan: Fiecare schimbare fiscală înseamnă pentru IMM-uri refacerea planului de afaceri

Mesajul preşedintelui la a 33-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România a fost citit de consilierul prezidenţial Radu Burnete.

„Pentru un IMM cu 10-20 de angajaţi, o singură schimbare fiscală poate însemna săptămâni de muncă şi costuri de zeci de mii de euro”, a spus acesta.

El a afirmat că în România există peste 800.000 de întreprinderi mici şi mijlocii. Acestea reprezintă 99,7% din totalul companiilor active din ţara noastră. IMM-urile angajează 66% din forţa de muncă a sectorului privat şi generează 56% din valoarea adăugată brută a economiei noastre.

„Când vorbim despre IMM-uri, nu vorbim despre un segment al economiei. Vorbim despre economia însăşi. Companiile pe care le celebrăm astăzi – câştigătorii acestui Top Naţional – sunt expresia a ceea ce pot realiza antreprenorii români când au viziune, curaj şi perseverenţă. Ele demonstrează că România poate produce valoare, inovaţie şi competitivitate”, a arătat Burnete.

El a amintit că în ianuarie şi februarie, IMM România a realizat un studiu pe un eşantion de peste 1.000 de întreprinderi. Încrederea antreprenorilor în evoluţia economiei României a scăzut la 34,69%.

Burnete a adăugat că în 2023, 61% dintre antreprenori credeau că economia va evolua bine iar în 2024, acest procent a scăzut la 50%.

„Acum, în 2025, doar unul din trei antreprenori mai are încredere în viitorul economic al ţării. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că antreprenorii au devenit pesimişti. S-a întâmplat pentru că au întâmpinat, zi de zi, provocări concrete care i-au făcut să se întrebe: mai pot face planuri pe termen lung în România? Noi trebuie să ne asigurăm că răspunsul la această întrebare este mereu da!”, a mai spus el.

O provocare este lipsa de predictibilitate fiscală, a evidenţiat consilierul prezidenţial.

„Când aceste schimbări vin an de an, semestru de semestru, mesajul către antreprenor este clar: nu te baza pe nimic. Nu face planuri pe termen lung. Supravieţuieşte de la un trimestru la altul. Cum putem cere întreprinderilor româneşti să fie competitive la nivel european când nu le oferim predictibilitatea de care au nevoie pentru a planifica, a investi, a se dezvolta? Acest lucru trebuie să se schimbe şi am încredere că se va schimba treptat începând un buget realist pentru anul 2026”, a mai arătat el.

Totodată, birocraţia nu afectează toate companiile în mod egal.

„Marile companii au departamente întregi dedicate relaţiei cu administraţia. Pot angaja consultanţi, avocaţi, specialişti care să navigheze prin labirintul normelor şi procedurilor. IMM-urile nu au acest lux. Pentru un IMM, birocraţia înseamnă că proprietarul sau directorul – în loc să se concentreze pe produsul său, pe clienţi, pe inovaţie – petrece ore şi zile întregi alergând după acte, completând formulare, aşteptând aprobări”, a detaliat Burnete.

Totodată, a mai declarat că 45% dintre IMM-urile din România se autofinanţează, anume jumătate dintre antreprenorii români nu au acces adecvat la finanţare bancară sau la investiţii.

„Când vedem aceste cifre, înţelegem că există o piaţă de capital subdezvoltată, o reticenţă bancară, o lipsă de instrumente de finanţare adaptate realităţii IMM-urilor. Şi aceasta este o problemă pe care o putem şi trebuie să o rezolvăm”, a spus consilierul prezidenţial.

El a pledat, astfel, pentru „un parteneriat autentic între stat şi mediul privat”, anume când statul pregăteşte o modificare fiscală, trebuie să consulte mediul de afaceri.

„Preşedintele nu cere să nu existe niciodată ajustări fiscale. Cere ca acestea să fie rare, justificate, comunicate din timp. Un antreprenor trebuie să ştie, la începutul unui ciclu de investiţii, care vor fi condiţiile fiscale pe durata acelui ciclu. Altfel, nu poate planifica. Parteneriatul înseamnă şi altceva: recunoaşterea că sectorul privat nu este doar un beneficiar de politici, ci şi un contributor la soluţii. Sectorul privat poate şi trebuie să fie parte din soluţie”, a mai spus Burnete.

Companiile româneşti competitive care exportă, inovează, creează locuri de muncă bine plătite sunt soluţia pentru deficitul comercial, pentru creşterea veniturilor la buget, pentru competitivitatea europeană, a susţinut el.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat ...
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...