Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul pentru Pace, că suntem în situaţia unei diplomaţii economice în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 21:26
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume

El a subliniat că Orientul Mijlociu este o zonă apropiată de ţara noastră.

Subiectul primei reuniuni a Consiliului pentru Pace a fost situaţia din Gaza.

„Aşa cum am spus în discursul pe care l-am avut, România a ajutat deja în plan umanitar şi s-a angajat să o facă mai mult. Aşa cum am spus, noi deja, împreună cu Uniunea Europeană cu Israel şi cu Organizaţia Internaţională a Sănătăţii, am scos copii din Gaza, bolnavi sau răniţi, pe care i-am tratat fie în spitale din România, fie au fost transferaţi mai departe în spitale europene. Ne-am angajat să facem asta în continuare. Ne-am angajat să ajutăm pentru restabilirea sistemului de urgenţă, ambulanţe, pompieri, toate astea, şi cu donaţii de anumite materiale. Ne-am angajat, deja dăm burse şcolare pentru studenţi palestinieni. Ne-am angajat să continuăm să facem asta şi în măsură posibilului să contribuim la reparaţii de şcoli. Şi am făcut asta de-a lungul timpului în alte zone din lume”, a detaliat şeful statului.

El a adăugat că România este pregătită să acorde sprijin în Gaza la formarea unor instituţii precum poliţia locală, justiţie, administraţie publică.

„Avem o expertiză şi putem să contribuim cu asta. Iar ca rezultat general al întâlnirii, mi se pare remarcabil că multe state, într-o situaţie financiară mai bună decât România, s-au oferit să contribuie. Deci suntem în situaţia unei, să-i spunem aşa, unei diplomaţii economice în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume, destul de apropiată geografic de România, şi asta nu poate decât să ne bucure”, a subliniat preşedintele.

El a spus că este posibil ca ţara noastră să fi reprezentată la nivel de preşedinte la reuniuni la nivel înalt precum cele de la Davos sau Munchen în anii viitori.

„Faptul că n-am mers anul ăsta nici la Davos, nici la Munchen, nu înseamnă că nu ne vom duce peste un an sau peste doi când o să avem fie nişte discuţii, fie nişte proiecte, fie mişte mesaje de transmis. De ce am venit aici? Am venit pentru că este o iniţiativă a partenerului nostru strategic şi este o chestiune de securitate, în condiţiile în care lumea actuală, toate lucrurile sunt legate între ele. Participăm la Coaliţia de Voinţă, de exemplu, pentru că ne interesează securitatea Europei şi e important să fim acolo unde se iau decizii”, a afirmat Nicuşor Dan.

Totodată, el a evidenţiat că pentru politica noastră externă este important să fim parteneri în diferite formate şi mai ales, dacă vorbim strict de securitate, să consolidăm, să aprofundăm parteneriatul cu Statele Unite.

„Ăsta e motivul pentru care am venit. Bineînţeles, în subtext se pune întrebarea pe care am auzit-o încă din campania electorală: ‘Cum alegem între Statele Unite şi Uniunea Europeană?’ Şi răspunsul meu încă în campania electorală a fost: nu alegem între Statele Unite şi Uniunea Europeană. Avem şi într-o parte şi în alta, încercăm să fim parteneri corecţi în toate parteneriatele pe care le avem, iar aici Comisia Europeană însăşi a fost reprezentată”, a explicat preşedintele.

Nicuşor Dan a fost prezentat de către preşedintele american Donald Trump, la începutul Consiliului pentru Pace, drept premierul României.

„Nu e timpul trecut, se mai întâmplă”, a replicat preşedintele român.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...