O capsulă Soyuz, cu trei astronauţi la bord, s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională

O capsulă Soyuz, având la bord doi cosmonauţi ruşi şi un astronaut american, s-a conectat fără probleme miercuri la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), cu ocazia primei misiuni în spaţiu cu echipaj uman din ultimele cinci luni, după o serie de eşecuri suferite de industria spaţială rusă.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 10:18

„Vehiculul TMA-22 s-a conectat la ISS în regim automat, la ora 05.24 GMT”, cu zece minute mai devreme decât era prevăzut, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei spaţiale ruse (Roskosmos).

„Totul s-a desfăşurat fără probleme”, a adăugat el.

Capsula care i-a transportat pe ruşii Anton Shklaperov şi Anatoli Ivanişin şi pe americanul Dan Burbank a decolat luni de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Această lansare a marcat reluarea zborurilor spre ISS cu echipaj uman la bord, suspendate în luna august, după eşecul lansării unui vehicul rusesc de tip cargo, care s-a prăbuşit în Siberia, la puţin timp după decolare.

Acel accident a determinat amânarea cu două luni a lansării capsulei cu noul echipaj, prevăzută iniţial pentru luna septembrie, pentru ca Rusia să îşi verifice lansatoarele Soyuz. Eşecul din august a reprezentat o lovitură grea pentru reputaţia modelului Soyuz, bazată pe fiabilitatea sa deosebită – Soyuz a avut aproape 1.800 de lansări reuşite. O evacuare a ISS a fost chiar luată în considerare la un moment dat.

După deschiderea uşilor modulului de conectare, în jurul orei 08.00 GMT, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, cei trei astronauţi au ajuns la bordul ISS, unde au fost întâmpinaţi de americanul Mike Fossum, japonezul Satoshi Furukawa şi rusul Serghei Volkov.

Pe 22 noiembrie, echipajul ruso-americano-japonez va reveni pe Terra, iar pe 21 decembrie, un nou zbor spaţial cu echipaj uman îi va aduce pe cei trei înlocuitori ai acestora la bordul ISS.

Precedenta decolare spre ISS de pe Baikonur, cu echipaj uman la bord, a avut loc în iunie, după ce Rusia a sărbătorit cu mare pompă împlinirea a 50 de ani de la primul zbor al unui om în spaţiu – sovieticul Iuri Gagarin, pe 12 aprilie 1961.

Sectorul spaţial rus a cunoscut o serie neagră după pierderea, în decembrie 2010, a sateliţilor din sistemul ei de geolocalizare Glonass, creat pentru a concura cu sistemul american GPS. Cei trei sateliţi ruseşti s-au prăbuşit în Oceanul Pacific.

Cel mai recent incident din această serie de eşecuri s-a produs săptămâna trecută, o dată cu lansarea sondei Phobos-Grunt, al cărei zbor spre unul dintre sateliţii planetei Marte trebuia să marcheze revenirea Rusiei în misiunile de explorare interplanetară, după o pauză de 15 ani.

Sonda nu a reuşit să părăsească orbita terestră în drumul ei spre Marte. Potrivit unei surse din sectorul spaţial rusesc, citată sâmbătă de agenţia de presă Interfax, eforturile făcute de savanţii ruşi pentru recâştiga controlul asupra sondei au eşuat şi aceasta poate fi considerată „pierdută”.

Cosmonautul Anton Shklaperov se arăta totuşi încrezător înainte de lansarea capsulei Soyuz: „Nu ne facem gânduri negre. Avem încredere în tehnologia noastră”, a spus cosmonautul rus, citat de agenţia de presă Interfax.

De altfel, în ciuda acestei serii de probleme din sectorul spaţial rus, o rachetă Soyuz modificată, având la bord câţiva sateliţi, a decolat cu succes pe 21 octombrie din Guyana franceză – pentru prima dată din afara Rusiei -, în cadrul unei cooperări între Rusia şi Agenţia Spaţială Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligenţă Artificială (AI), vor creşte la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în......
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a delcarat că obiectivul lui e să scadă cota de TVA la loc la 19% imediat ce țara ...
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Beijingul a confirmat luni vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA săptămâna aceasta, precum şi obiectivul ...
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda (DPC) a anunţat luni că a amendat Google cu 403 milioane de euro pentru nereguli ...