O companie germană construieşte o fabrică de profile metalice în Ineu, cu 1,5 milioane de euro

Compania germană Stanzwerk va construi o fabrică de profile metalice în oraşul arădean Ineu, pe un teren cumpărat de la Primărie, urmând să creeze peste o sută de locuri de muncă, investiţia fiind de 1,5 milioane de euro.
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 14:50
O companie germană construieşte o fabrică de profile metalice în Ineu, cu 1,5 milioane de euro

Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a vândut unei companii germane o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi din proprietatea oraşului, pentru ridicarea unei hale în care se vor produce profile metalice, producţia urmând să înceapă în toamnă.

Terenul, situat în incinta unei foste baze militare, a fost achiziţionat de către investitor cu suma de 57.000 de lei.

„Investiţia se va derula în două etape, prima fiind programată să fie încheiată în luna octombrie, când vor fi angajaţi 50 de oameni, iar a doua în cursul anului viitor, când personalul angajat se va dubla. Vor fi produse profile metalice şi obiecte de feronerie, produsele fiind destinate industriei de mobilă”, a afirmat Abrudan.

Conform sursei citate, investiţia totală este de 1,5 milioane de euro, iar compania a semnat contractul cu constructorul pentru începerea lucrărilor, hala de producţie urmând să aibă o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Investitorul german este compania Stanzwerk, care şi-a deschis o filială la Ineu.

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...