O galaxie recent descoperită este alcătuită numai din materie întunecată

Astronomii au descoperit o mică galaxie care este invizibilă telescoapelor şi care ar putea să fie, astfel, formată numai din materie întunecată, care nu reflectă lumina.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 13:19

Galaxia recent descoperită se află extrem de departe şi este foarte mică. Ea orbitează, asemenea unui satelit, o galaxie mai mare.

Deşi telescoapele nu pot vedea mini-galaxia, cercetătorii au detectat prezenţa ei prin micile distorsiuni cauzate de gravitaţia sa luminii care trece pe lângă ea.

Cercetătorii cred că materia întunecată, care ar putea fi creată dintr-o particulă necunoscută care nu reflectă lumina, alcătuieşte 98% din materia din univers, însă ea nu a fost niciodată detectată în mod direct. Descoperirea obiectelor întunecate, precum această micuţă galaxie, îi ajută pe cercetători să înţeleagă mai bine ce este materia întunecată.

Noua galaxie pitică se află la circa 7 miliarde de ani lumină şi cântăreşte de 190 de milioane de ori mai mult decât Soarele nostru – faţă de alte galaxii care au masa a zeci de miliarde de stele.

Şi mai departe de ea se află o altă galaxie, la 10 miliarde de ani lumină, a cărui lumină trece pe lângă galaxia pitică, către Pământ. În timp ce lumina ei trece prin spaţiu, este distorsionată de gravitaţia mini-galaxiei, ducând la o imagine curbată, cunoscută drept „inelul lui Einstein”, după celebrul fizician, care a vorbit despre astfel de fenomene în teoria generală a relativităţii.

Întrucât este atât de departe, experţii nu sunt siguri dacă noua galaxie este într-adevăr alcătuită numai din materie întunecată sau dacă conţine şi stele care sunt însă prea slabe pentru a fi văzute la o astfel de distanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina, sub asediu – Rusia atacă Kievul cu rachete balistice
Ucraina, sub asediu – Rusia atacă Kievul cu rachete balistice
Rusia şi-a continuat atacurile asupra capitalei ucrainene Kiev, lansând mai multe valuri de rachete balistice în noaptea de miercuri spre joi. Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte......
Rabla 2026 – Dosare de finanţare de aproape 19,9 milioane de lei, aprobate în cadrul programului, pentru persoane fizice (AFM)
Rabla 2026 – Dosare de finanţare de aproape 19,9 milioane de lei, aprobate în cadrul programului, pentru persoane ...
Peste 1.700 de ecotichete în valoare de aproape 19,9 milioane de lei pentru persoanele fizice înscrise în Programul "Rabla" ...
România discută cu americanii construirea unui fond de investiţii România-SUA – Nazare
România discută cu americanii construirea unui fond de investiţii România-SUA – Nazare
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiţii România-SUA, ...
Carrefour aduce produse inedite din toată țara într-un hypermarket din București
Carrefour aduce produse inedite din toată țara într-un hypermarket din București
Carrefour România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de retail, parte din Pavăl Holding al familiei Pavăl, ...