O nouă moarte suspectă printre potentații ruși. Vicepreședintele gigantului Transneft Andrei Badalov a murit după ce a căzut de la etajul 17 a unui bloc situat într-un cartier de lux al Moscovei

Andrei Badalov, vicepreşedintele companiei de stat Transneft, care deţine monopolul asupra conductelor de petrol în Rusia, a decedat după ce ar fi căzut de la fereastra locuinţei sale dintr-o suburbie luxoasă a Moscovei, cunoscută ca Rubliovka, a relatat vineri media de stat ruse, citate de The Moscow Times, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 iul. 2025, 20:13
O nouă moarte suspectă printre potentații ruși. Vicepreședintele gigantului Transneft Andrei Badalov a murit după ce a căzut de la etajul 17 a unui bloc situat într-un cartier de lux al Moscovei

Transneft a confirmat moartea lui Andrei Badalov, în vârstă de 62 de ani, dar nu a comentat circumstanţele. Compania a declarat că munca acestuia s-a desfăşurat într-o „perioadă dificilă şi stresantă”, marcată de sancţiunile occidentale împotriva Rusiei.

Trupul fără viaţă al lui Badalov a fost găsit sub ferestrele unui bloc de pe autostrada Rubliovo-Uspenskoie, a relatat agenţia de stat TASS, citând o sursă anonimă din cadrul forţelor de ordine.

Canalul Baza de pe Telegram, apropiat de serviciile secrete, susţine că Badalov locuia la etajul zece, dar a căzut de la etajul 17. Această informaţie este relatată şi de canalele Telegram, Mash şi Shot. Potrivit acestora, incidentul s-a produs vineri dimineaţă, iar Badalov ar fi murit pe loc.

„Cauza preliminară a morţii este sinuciderea”, a declarat sursa TASS, adăugând că o anchetă preliminară este în curs de desfăşurare.

Canalul 112 de pe Telegram susţine că omul de afaceri i-ar fi scris un SMS de adio soţiei sale.

Fiica acestuia, Marina Drobacevskaia, a declarat canalului VChK-OGPU de pe Telegram (de asemenea având legături cu structurile de forţă), că tatăl său era în ultimul timp „deprimat şi epuizat moral: de fiecare dată venea acasă obosit şi trist, dar nu s-a plâns niciodată de ceva şi nici nu a dat de înţeles că ar intenţiona să se sinucidă”.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat, poate a fost împins să facă acest gest. Nu mi-a lăsat niciun mesaj de rămas bun”, spune fiica lui Badalov, care precizează că mama sa a decedat în 2018. Nu este clar atunci cui i-ar fi trimis el SMS-ul de adio şi dacă acesta într-adevăr există, potrivit The Moscow Times.

Badalov a supervizat transformarea digitală a Transneft de la numirea sa în funcţia de vicepreşedinte în iulie 2021.

Aceasta este cel puţin a 11-a moarte suspectă în rândul cadrelor de conducere din industria petrolului şi gazelor de la invazia Rusiei în Ucraina şi a 12-a de la începutul anului 2022.

În toamna anului 2022, Ravil Maganov (67 de ani), preşedintele consiliului de administraţie al companiei Lukoil, a decedat în circumstanţe similare.

Presa a scris că el ar fi căzut de la o fereastră a Spitalului Clinic Central al Departamentului de administrare a proprietăţilor preşedinţiei ruse (ŢKB). Comunicatul de presă al companiei menţiona că Maganov ar fi murit „după o boală grea”.

Succesorul său, Vladimir Nekrasov (66 de ani), a murit un an mai târziu din cauza „unei insuficienţe cardiace acute”.

În martie 2024, vicepreşedintele Lukoil, Vitali Robertus, a murit la vârsta de 54 de ani. Compania nu a dezvăluit motivele şi circumstanţele morţii managerului de top. O sursă a declarat canalului VChK-OGPU de pe Telegram că Robertus ar fi fost găsit spânzurat în propriul birou de pe bulevardul Sretenski din Moscova.

În mai 2022, fostul vicepreşedinte şi şef al departamentului principal de aprovizionare şi vânzări al Lukoil, Aleksandr Subbotin, a decedat în Mîtişci. Potrivit canalului Mash, moartea sa ar fi survenit în timpul unei sesiuni nereuşite cu şamanii care au încercat să-l vindece de mahmureală cu otravă de broască.

În ianuarie 2022, Leonid Şulman, în vârstă de 60 de ani, şeful serviciului transporturi de la Gazprom Invest, a fost găsit mort într-o suburbie de elită a Sankt-Petersburgului. Lângă trupul său s-ar fi aflat un bileţel în care se plângea de dureri la un picior fracturat în trecut. Două luni mai târziu, în martie, trupul lui Aleksandr Tiuliakov, director general adjunct al centrului unificat de decontare pentru securitate corporativă al Gazprom, a fost găsit în regiunea Leningrad. De asemenea, a lăsat un bilet de adio, al cărui conţinut nu a fost făcut public.

O lună mai târziu, cadavrul lui Vladislav Avaev, fost vicepreşedinte al Gazprombank, precum şi cele ale soţiei şi fiicei sale au fost găsite într-un apartament din Moscova. Potrivit anchetatorilor, acesta şi-ar fi împuşcat familia, iar apoi s-ar fi sinucis. Puţin mai târziu, fostul manager de top al Novatek, Serghei Protosenia, a fost găsit spânzurat într-o vilă din Spania. Soţia şi fiica sa de 18 ani au fost înjunghiate mortal. Oficial, s-a spus că bărbatul era gelos şi că şi-ar fi ucis soţia şi fiica, iar apoi s-ar fi sinucis. Un prieten al acestuia susţine că Protosenia îşi iubea soţia şi avea o „familie model”.

Sursa foto: X.com

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...