Emisiunea de obligațiuni verzi a NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, în valoare de 500 de milioane de euro, suprasubscrisă de opt ori 

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de proprietăți imobiliare din Europa Centrală și de Est, a atras 500 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de obligațiuni verzi (green bonds). Emisiunea a fost suprasubscrisă cu un portofoliu de comenzi de peste patru miliarde de euro.
Andrada Ghira - lun, 29 sept. 2025, 14:41
Emisiunea de obligațiuni verzi a NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, în valoare de 500 de milioane de euro, suprasubscrisă de opt ori 

Rezultatele financiare solide ale NEPI Rockcastle (JSE:NRP) au generat o cerere excepțională pentru cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi în valoare de 500 de milioane de euro. Emisiunea a fost suprasubscrisă cu peste patru miliarde de euro, venite din partea a peste 200 de investitori internaționali, a anunțat compania.

Citibank, Deutsche Bank, Erste Group, HSBC și ING au fost manageri principali comuni pentru tranzacție.

„Suntem mândri să anunțăm emiterea cu succes a unei noi obligațiuni verzi în valoare de 500 de milioane de euro și suntem recunoscători investitorilor noștri pentru sprijinul lor copleșitor, care ne propulsează viziunea înainte. Această cerere puternică subliniază poziția financiară robustă a NEPI Rockcastle și angajamentul său față de o creștere durabilă”, a declarat Eliza Predoiu, FCCA, CFO, NEPI Rockcastle.

Capitalul a fost atras printr-o euroobligațiune verde negarantată pe opt ani, cu scadență în septembrie 2033, cu un cupon fix de 3,875%.

CITEȘTE ȘI NEPI Rockcastle raportează un venit operațional net de 307 milioane de euro pentru prima jumătate a acestui an

NEPI Rockcastle este cel mai mare proprietar, operator și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (ECE). Portofoliul companiei, în valoare de 7,4 miliarde de euro, este situat în opt țări din ECE și include 56 de proprietăți comerciale. NEPI Rockcastle este lider de piață în România și Polonia (cele mai mari două piețe ale companiei), având, de asemenea, centre comerciale în Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croația, Republica Cehă și Lituania.

Te-ar mai putea interesa și
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval comercial al anului - dar nu unul omogen. Deși cele două momente sunt......
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...