Obligațiunile Ocean Credit IFN intră de mâine la tranzacționare pe Bursa de Valori București

Societatea Ocean Credit IFN a anunțat marți că va lista miercuri, 3 noiembrie, prima sa emisiune de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București. Seria de obligațiuni se va tranzacționa sub simbolul OCIFN26E și va oferi investitorilor un cupon de 8,75% în euro, unul dintre cele mai mari din piața SMT a Bursei.
Ion Dobreanu - mar, 02 nov. 2021, 16:18
Obligațiunile Ocean Credit IFN intră de mâine la tranzacționare pe Bursa de Valori București

Listarea vine în contextul în care instituția financiară nebancară (IFN), care oferă credite 100% digitale clienților de retail, a atras în iulie aproape 1,84 de milioane de euro, în cadrul unei oferte de obligațiuni adresate investitorilor profesionali și intermediate de SSIF Goldring.

Cererea pentru titlurile Ocean Credit a fost la momentul plasamentului privat de aproape două ori mai mare decât pragul de succes, iar oferta s-a încheiat prin vânzarea unui număr de 18.668 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro.

Obligațiunile listate din 3 noiembrie pe Bursa de Valori București, sub simbolul OCIFN26E, au scadența în 2026, dar vor putea fi răscumpărate anticipat după 3 ani. Titlurile cu venit fix oferă o dobândă de 8,75% pe an, în euro, cupoanele fiind plătite trimestrial.

Fondurile atrase de Ocean Credit prin obligațiuni contribuie la susținerea ritmului agresiv de creștere a portofoliului de credite, dar și pentru dezvoltarea produsului Delfin, o linie de credit de tip revolving atașată unui card de debit, ce a fost lansată în octombrie și care în scurt timp va putea fi accesată și din aplicația de transfer instant și scor de credit Volt, se specifică în comunicatul transmis de companie.

Noul produs Delfin poate înlocui cu succes cardurile de credit și oferă acces online la sume de până la 9.000 de lei, pornind de la costuri fixe de 5 lei pe zi. Costurile și limita de credit sunt personalizate în funcție de profilul de risc al utilizatorului și istoricul de creditare.

Citește și: https://www.economica.net/ocean-credit-ifn-inchide-cu-succes-un-plasament-privat-de-obligatiuni-in-valoare-de-184-de-milioane-de-euro_523200.html

„Fiind un IFN 100% digital, care “împrumută altfel”, ne-am adresat pieței de capital pentru susținerea dezvoltării unui produs unic – o linie de credit revolving ce poate fi accesată instant, fără nevoia de a fi conectată la un card de credit, așa cum se întâmplă în mod tradițional la bănci. Astfel, ne propunem să intrăm în competiție cu cardurile de credit, o piață evaluată la aproximativ 3 miliarde de euro, cu un mesaj care ne diferențiază: Transformă-ți cardul de debit într-unul de credit și economisește la comisioanele de emitere, retragere și administrare specifice cardurilor de credit bancare”, a declarat Radu Ciorbă, fondator al Ocean Credit și al fintech-ului Volt.

Intermediarul emisiunii de obligațiuni și consultantul autorizat al Ocean Credit IFN la BVB este SSIF Goldring, una dintre cele mai dinamice case de brokeraj din piața locală de capital, care a adus în ultimii ani mai multe companii la cota bursei.

Despre Ocean Credit

Ocean Credit și-a început activitatea în 2015 ca o instituție financiară nebancară cu un puternic ADN fintech. Misiunea companiei este de a crea o singură linie de credit pentru toate nevoile de împrumut, eliminând astfel stresul clienților de a gestiona în paralel mai multe produse de credit.

Compania a acordat în ultimele 12 luni credite în valoare de 30 milioane de lei și înregistrează o rată compusă de creștere a portofoliului de peste 150%.

Pe un trend de creștere accelerată, Ocean Credit a depășit în primele 9 luni ale acestui an numărul de credite acordate în tot anul 2020.

Cu ajutorul sistemului de risc management bazat pe algoritmi de machine learning, Ocean Credit poate acorda credite 100% online în doar câteva minute, iar prin tehnologiile Visa și Mastercard de transfer card2card banii ajung în contul clientului în doar câteva secunde.

Ocean Credit este de altfel prima IFN care a implementat pentru piața din România tehnologiile de transfer card2card Visa Direct și Mastercard MoneySend, precum și logarea cu profilul de Facebook ca măsură antifraudă în acordarea creditelor.

Citește și: https://www.economica.net/ocean-credit-a-lansat-o-noua-platforma-de-core-banking-ce-reduce-timpul-de-acordare-a-unui-credit-la-opt-minute_516762.html

Te-ar mai putea interesa și
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei în februarie, conform datelor......
Roşeanu, despre cele 62 de trenuri contractate de la producătorul polonez PESA: Suntem în aşteptarea motivaţiei Curţii;este prematur să ne pronunţăm despre anulări sau neanulări
Roşeanu, despre cele 62 de trenuri contractate de la producătorul polonez PESA: Suntem în aşteptarea motivaţiei Curţii;este ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) aşteaptă motivarea Curţii de Apel în privinţa admiterii contestaţiei depuse ...
Rata șomajului în România a ajuns până la 3,14%, la sfârșitul lunii martie
Rata șomajului în România a ajuns până la 3,14%, la sfârșitul lunii martie
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,14%, la sfârşitul lunii martie 2024, în creştere de la 3,06% ...
Nou record pe minus. Prețul spot al energiei electrice ajunge duminică la cel mai mare nivel negativ din istoria pieței românești: minus 65 de euro/MWh
Nou record pe minus. Prețul spot al energiei electrice ajunge duminică la cel mai mare nivel negativ din istoria pieței ...
Prețul spot al energiei electrce tranzacționate sâmbătă cu livrare duminică la miezul zilei este din nou negativ în ...