OCDE estimează că Bulgaria va înregistra în acest an o creștere economică de 3%, după care ritmul va încetini până în 2027

Creşterea economică a Bulgariei este aşteptată să rămână puternică în 2025, la 3%, după care va încetini la 2,6% în 2026 şi 2,4% în 2027, conform prognozelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) incluse în cel mai recent raport privind perspectivele economice globale pentru 2025, 2026 şi 2027, publicat marţi, transmite BTA, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 04 dec. 2025, 19:07
OCDE estimează că Bulgaria va înregistra în acest an o creștere economică de 3%, după care ritmul va încetini până în 2027

Consumul gospodăriilor şi sectorul public ar urma să rămână principalele motoare de creştere a economiei bulgare. Investiţiile vor fi susţinute de fonduri UE şi de creşterea încrederii, în contextul introducerii monedei euro la 1 ianuarie 2026. OCDE menţionează şi că majorarea exporturilor bulgare este împiedicată de cererea slabă pe pieţele cheie, în special în Germania.

Conform raportului OCDE, schimbările recente ale politicii comerciale globale, inclusiv majorarea tarifelor americane pentru bunurile din UE, vor avea un impact indirect moderat asupra economiei bulgare, în principal prin cererea mai slabă din partea UE, având în vedere legăturile comerciale directe limitate ale Bulgariei cu SUA.

Inflaţia în Bulgaria este aşteptată să urce din cauza creşterii salariilor, a restabilirii cotei de TVA şi a preţurilor mai mari la utilităţi. Cu toate acestea, inflaţia se va tempera odată cu încetinirea creşterii salariilor. OCDE preconizează că o continuare a creşterilor salariale semnificative ar putea încetini procesul de reducere a inflaţiei.

Deşi majorarea pensiilor, a salariilor din sectorul public, a transferurilor sociale şi a cheltuielilor de investiţii este puternică, veniturile mai slabe decât cele planificate ar putea necesita ajustări ale cheltuielilor pentru a menţine deficitul bugetar în limitele UE. O consolidare fiscală moderată şi o concentrare mai mare pe cheltuielile care stimulează creşterea ar contribui la reducerea presiunilor inflaţioniste şi la susţinerea creşterii economice, potrivit experţilor.

Producţia industrială internă a continuat să se contracte în 2025, în ciuda unei uşoare îmbunătăţiri în septembrie. Potrivit OCDE, optimismul în acest sector rămâne la un nivel scăzut, un număr tot mai mare de producători bulgari raportând o cerere externă insuficientă.

Raportul menţionează, de asemenea, că creşterea anuală a PIB-ului Bulgariei a ajuns la 3,2% în al treilea trimestru al anului 2025, conform unei estimări preliminare. Consumul privat şi public rămân factori cheie ai creşterii economice în Bulgaria, susţinute de creşterea veniturilor reale (inclusiv salariile din sectorul public, în special în sectoarele de securitate şi apărare), creşterea creditului şi transferurile sociale.

Încrederea consumatorilor rămâne ridicată şi vânzările cu amănuntul continuă să crească, deşi într-un ritm mai lent. Potrivit OCDE, creşterea investiţiilor în Bulgaria s-a consolidat, implementarea proiectelor UE câştigând avânt în urma formării unui nou guvern.

Între timp, rata şomajului din Bulgaria a scăzut la 3,4%, reflectând crearea continuă de locuri de muncă pe fondul unei creşteri economice puternice.

Inflaţia anuală măsurată prin indicele preţurilor de consum a ajuns la 5,3% în octombrie, determinată de creşterea costurilor forţei de muncă şi de cererea puternică, susţinută de o piaţă a muncii tensionată, indexarea salariilor minime şi a pensiilor, restabilirea cotelor TVA şi preţuri mai mari la utilităţi.

OCDE recomandă reforme pentru optimizarea procedurilor vizând dezvoltarea surselor regenerabile de energie, accesul la reţeaua de transport al energiei electrice, acordarea mai rapidă de licenţe şi conectivitate să accelereze tranziţia verde şi îmbunătăţirea climatul de afaceri din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului Monetar Internaţional în privinţa riscurilor la adresa inflaţiei în......
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotaţiile la grâu se îndreaptă spre cel mai mare avans săptămânal din ultimele aproape două luni, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...