Olanda a trimis al doilea avion pentru evacuarea personalului ambasadei din Afganistan. Un al doilea avion ceh cu repatriați a decolat din Kabul

Ţările de Jos au trimis un al doilea avion militar în Afganistan pentru a evacua persoane care vor să părăsească această ţară, existând temerea că timpul avut la dispoziţie pentru operaţiune se scurge rapid, a declarat marţi ministrul de externe Sigrid Kaag (foto), transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 17 aug. 2021, 19:35
Olanda a trimis al doilea avion pentru evacuarea personalului ambasadei din Afganistan. Un al doilea avion ceh cu repatriați a decolat din Kabul

Obiectivul este de a-i extrage cel puţin pe cei aproape 40 de membri ai personalului local afgan al ambasadei Ţărilor de Jos la Kabul şi familiile lor, împreună cu translatori şi alţi afgani ale căror vieţi ar putea fi puse în pericol de talibani pentru că au lucrat pentru Ţările de Jos sau organizaţii neguvernamentale, a precizat şefa diplomaţiei, în cadrul unei dezbateri cu membri ai parlamentului.

Sigrid Kaag a spus însă că este incert câţi oameni vor putea fi scoşi din Afganistan şi cât timp mai este la dispoziţie pentru operaţiune. „Vom face tot ce putem pentru a-i scoate de acolo pe toţi cei care merită protecţia noastră’, a afirmat ea. ‘Însă nu controlăm situaţia şi trebuie să presupunem că dispunem doar de un timp foarte limitat. Realitatea sumbră este că s-ar putea ca (unii) oameni să nu ajungă la aeroportul? din Kabul, a adăugat ea.

Sigrid Kaag a mai spus că guvernul său se bazează pe forţele militare americane pentru protejarea aeroportului şi pe negocierile americanilor cu talibanii pentru a asigura libera trecere a celor care vor să părăsească Afganistanul.

Armata olandeză a trimis un prim avion spre Afganistan luni, dar acesta nu a putut ateriza la Kabul din cauza haosului de pe aeroport.

La Praga, ministrul de externe ceh Jakub Kulhanek a anunţat că un al doilea avion ceh a decolat de la Kabul marţi pentru a evacua personal ceh şi local după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan.

Zborurile militare prin care sunt evacuaţi diplomaţi străini şi civili au fost reluate marţi după ce pista aeroportului din Kabul a fost degajată de miile de afgani disperaţi să se refugieze.

Cehia a evacuat duminică 46 de cetăţenii proprii, colaboratori locali şi familiile lor. Zborul de marţi îl aduce acasă şi pe ambasadorul ceh în Afganistan, a precizat ministrul Kulhanek.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Londra suspendă planul de cedare a Insulelor Chagos către Mauritius, ca urmare a presiunilor administrației Trump
Guvernul de la Londra suspendă planul de cedare a Insulelor Chagos către Mauritius, ca urmare a presiunilor administrației ...
Guvernul britanic a anunţat sâmbătă că a suspendat acordul de cedare a suveranităţii asupra Insulelor Chagos, care găzduiesc baza aeriană americano-britanică Diego Garcia, acord care a fost......
ANM: Vremea în Noaptea de Înviere va fi mai rece decât în mod normal. În prima zi de Paste însă temperaturilor vor crește
ANM: Vremea în Noaptea de Înviere va fi mai rece decât în mod normal. În prima zi de Paste însă temperaturilor vor ...
Noaptea de Înviere va aduce un regim termic mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, la nivel ...
O rețea de conturi false de pe platforma X a fost reorientată să influențeze campania electorală din Ungaria în favoarea lui Orban, acuză ONG-ul Alliance4Europe
O rețea de conturi false de pe platforma X a fost reorientată să influențeze campania electorală din Ungaria în favoarea ...
O reţea operată din străinătate şi mobilizată anul trecut pentru a influenţa alegerile din Olanda s-a reorientat pentru ...
Criza combustibililor declanșată de războiul din Iran amenință culturile de orez din Asia
Criza combustibililor declanșată de războiul din Iran amenință culturile de orez din Asia
Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar fermierii se gândesc să renunţe la semănatul orezului ...