Olguţa Vasilescu: Trimitem luni la Parlament Legea salarizării, iar în iunie o trimitem la promulgare preşedintelui

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că proiectul Legii salarizării unitare în sectorul public va fi depus luni la Parlament astfel încât toţi parlamentarii PSD să-l poată semna în calitate de coiniţiatori. Vasilescu a precizat că graficul adoptării acestei legi ia în calcul o eventuală cerere de reexaminare a preşedintelui Iohannis sau o sesizare a CCR, scopul fiind promulgarea legii înainte de 1 iulie, scrie News.ro.
Economica.net - Dum, 09 apr. 2017, 20:57
Olguţa Vasilescu: Trimitem luni la Parlament Legea salarizării, iar în iunie o trimitem la promulgare preşedintelui

Lia Olguţa Vasilescu a precizat că proiectul Legii salarizării unitare nu a fost dat până acum publicităţii pentru că tot s-au făcut modificări pe proiect, însă textul legii va intra luni în parcursul legislativ, potrivit News.ro.

”Mâine va fi semnată de absolut toţi parlamentarii, noi având foarte multe semnături deja, în jur de 200. Colegii care nu au apucat să o semneze vor avea mâine o şedinţă unită a grupurilor parlamentare ca să mai prezentăm o dată principiile acestei legi pentru cine nu a fost la Sinaia şi vom intra cu ea în Parlament într-o procedură destul de rapidă de dezbatere a acestei legi”, a declarat Vasilescu.

Ea a precizat că proiectul mai poate suferi amendări, inclusiv din partea sindicatelor.

”Nu dorim să spunem că nu vom accepta amendamente din partea opoziţiei, chiar şi a sindicatelor, a oamenilor simpli care vor avea ocazia să vadă această lege începând de mâine şi, dacă vor simţi nevoia să ne semnaleze vreo greşeală, suntem dispuşi ca în Parlament să corectăm aceste lucruri pentru că legea nu este perfectă, dar încercăm să avem cea mai corectă variantă posibilă”, a spus ministrul Muncii.

Aceasta a spus că obiectivul este ca legea să fie adoptată la timp pentru ca primele majorări de salarii să poată fi făcute de la 1 iulie. ”Cred că vom avea un timp de dezbatere până în luna iunie, iar în luna iunie o trimitem la promulgare preşedintelui. Dacă nu vrea să o promulge, se întoarce în Parlament şi ne-am luat o marjă în aşa fel încât, până la data de 1 iulie să depăşim toate obstacolele”, a mai spus Vasilescu.

Ea a estimat că preşedintele Klaus Iohannis ”nu va risca” să ceară reexaminarea legii tocmai pentru că primele majorări se fac de la 1 iulie. ”Teoretic nu ar avea niciun motiv să nu o promulge pentru că este vorba de creşteri de venituri ale românilor, mai ales că trecem printr-o dezbatere amplă în Parlamentul României (…) Noi luăm în calcul inclusiv ca legea să fie atacată la CCR”, a mai spus Vasilescu.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat, joi, la Sinaia, proiectul Legii salarizării unitare, în forma agreată de coaliţia guvernamentală. Vasilescu a precizat că primele majorări vor avea loc de la 1 iulie 2017 pentru militari şi poliţişti, iar de la 1 ianuarie 2018 cresc salariile medicilor şi asistentelor, însă salariile din sectorul sănătăţii vor rămâne aceleaşi până în 2022 deoarece din 2018 este acordată întreaga creştere salarială prevăzută în lege.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că Legea salarizării unitare vizează toate instituţiile publice, cu excepţia BNR şi ASF. ”Acolo există o discuţie de mai mulţi ani cu Comisia Europeană şi ne-a fost adresată rugămintea de a nu intra aceste două instituţii în proiectul Legii salarizării unitare”, a precizat Vasilescu.

Raportul dintre cel mai mic salariu din sectorul public şi cel mai mare este de 1 la 12. 

”Principiile care au stat la baza acestei legi sunt principiul legalităţii – toate drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme de forţă a legii, principiul nediscriminării – eliminarea oricărei forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă, principiul egalităţii – asigurarea de salarii pe baze egale pentru muncă de valoarea egală, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu şi în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale şi principiul sustenabilităţii financiare”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade, trepte şi gradaţii. Gradaţiile se acordă în procent de 7,5 pentru gradaţia 1 – de la 3 la 5 ani, 5% pentru gradaţia 2 – de la 5 la 10 ani, 5% pentru gradaţia 3 – de la 10 la 15 ani, 2,5% pentru gradaţia 4 – de la 15 la 20 de ani, 2,5% pentru gradaţia 5 – peste 20 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful BMW avertizează: Europa trebuie să renunţe la interzicerea motoarelor pe combustie pentru a-şi reduce dependenţa de China
Şeful BMW avertizează: Europa trebuie să renunţe la interzicerea motoarelor pe combustie pentru a-şi reduce dependenţa ...
Europa trebuie să renunţe la planul său vizând interzicerea vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare pe combustie începând din 2035, pentru a-şi reduce dependenţa de lanţul chinez......
Barbu: Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro
Barbu: Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro
Plata în avans a subvenţiilor europene pe suprafaţă va începe din această noapte, de la orele 24:00, iar avansul total ...
Visa şi Raiffeisen Bank lansează cardul Visa Signature în premieră în Europa Centrală şi de Est
Visa şi Raiffeisen Bank lansează cardul Visa Signature în premieră în Europa Centrală şi de Est
Visa şi Raiffeisen Bank lansează, în premieră în Europa Centrală şi de Est, cardul Visa Signature, debit şi credit, ...
România ar putea să își dubleze PIB-ul în următorii zece ani, intrând astfel în primele zece țări din UE – ING Bank
România ar putea să își dubleze PIB-ul în următorii zece ani, intrând astfel în primele zece țări din UE – ...
Economia României ar putea să se dubleze în următorii zece ani, iar PIB-ul să ajungă la valoarea de 700 de miliarde ...