One United Properties cere 71,7 milioane euro despăgubiri de la Primăria București pentru șantierul blocat de la Modrogan

One United Properties a solicitat despăgubiri de 71,7 milioane de euro de la Municipiul București, printr-o cerere de chemare în garanție depusă în dosarul proiectului One Modrogan, al cărui șantier este suspendat din iulie 2022. Cererea este în prezent suspendată până la finalizarea litigiilor principale.
Andrada Ghira - D, 17 mai 2026, 18:05
One United Properties cere 71,7 milioane euro despăgubiri de la Primăria București pentru șantierul blocat de la Modrogan

One United a oprit în iulie 2022 lucrările pe șantierul One Modrogan, după ce Curtea de Apel București a suspendat PUZ-ul și autorizația pentru blocurile din curtea sediului PNL. Proiectul a rămas în conservare, deși este aproape finalizat.

Dezvoltatorul a solicitat despăgubiri de 71,7 milioane de euro de la Municipiul București, printr-o cerere de chemare în garanție depusă în dosarul proiectului One Modrogan.

Compania a transmis pentru Economica.net că aceasta este o practică uzuală în situațiile în care autorizațiile de construire fac obiectul unor litigii.

„Până în prezent, având în vedere că toate litigiile de această natură au fost soluționate în favoarea societăților din grup, acțiunile au rămas fără obiect. Așteptăm soluționarea favorabilă a litigiului ce vizează proiectul One Modrogan, caz în care și această cerere va rămâne, la rândul său, fără obiect„, ne-a transmis dezvoltatorul.

Blocurile, aproape finalizate, stau în conservare de aproape patru ani. Miza financiară este semnificativă: până la finele lunii martie 2026, One United recunoscuse vânzări de 165,2 milioane lei pentru One Modrogan și costuri de 95,1 milioane lei.

Conducerea dezvoltatorului spune că problema a fost evaluată cu un consilier juridic, iar concluzia este că proiectul va fi finalizat și nu va fi necesară rambursarea banilor dați de clienți.

Proiectul este construit pe parcelarea Filipescu, dezvoltată acum 110 ani, acolo unde este și sediul central al Partidului Național Liberal (PNL).

„Printr-un PUZ aprobat în 2019 și autorizat în 2020, pe 21 septembrie, încă în administrația Firea, s-au aprobat nici mai mult nici mai puțin decât blocuri în curtea palatului. Sunt mai multe motive pentru care  a pune blocuri acolo e o ilegalitate, dar motivul cel mai flagrant este că această culoare verde, care înseamnă spațiu verde și că există o prevedere clară a legii care spune că nu ai voie să schimbi destinația unui spațiu verde”, spunea primarul de la acea vreme, actualul președinte al României, Nicușor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...