One United Properties transformă birourile North Gate în apartamente și spune că niciun cumpărător din proiectul One Modrogan, unde lucrările au fost oprite, nu și-a cerut banii înapoi

One United Properties a oprit vânzarea unei clădiri de birouri, iar noile planuri sunt de a o transforma în apartamente. Cu planuri pentru alte mii de locuințe, Victor Căpitanu, cofondatorul dezvoltatorului, spune că niciun cumpărător nu și-a cerut banii înapoi pe locuințele cumpărate în One Modrogan, unde lucrările au fost sistate de decizia Curții de Apel de anulare a PUZ-ului și autorizației de construcție.
Andrada Ghira - joi, 08 sept. 2022, 21:44
One United Properties transformă birourile North Gate în apartamente și spune că niciun cumpărător din proiectul One Modrogan, unde lucrările au fost oprite, nu și-a cerut banii înapoi

“La North Gate sunt 23.000 de mp, este o clădire pe care am cumpărat-o la un preț foarte mic, așa că partea de capital propriu investit în clădire a fost recuperată, deținem peste 60% din clădire. Am avut un memorandum pentru vânzarea clădirii (n.r. – Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost interesat de achiziția clădirii) pe care l-am prelungit inițial cu șase luni, apoi am decis să nu-l mai prelungim, pentru că din calculele noastre, e mai profitabil să transformăm clădirea mai mare în apartamente pentru a le vinde. Acest lucru vine într-un moment bun pentru că nu avem suficent stoc, și cel mai probabil că vom proceda la reconversia clădirii mai mari, care are 18.500 de mp și vom construi apartamente”, a răspuns Victor Căpitanu, cofondator și codirector executiv al One United Properties, la una dintre întrebările investitorilor în cadrul teleconferinței în care au fost prezentate rezultatele financiare pentru primul semestru din acest an.

Cealaltă clădire de birouri din proiectul North Gate este închiriată aproape în totalitate.

One United Properties a mai transformat unul dintre turnurile One Verdi din birouri în locuințe. 

Compania mai are la vânzare și clădirea One Herăstrău, din care deține 20%. Investitorii au dorit să știe de ce e scoasă la vânzare dacă e închiriată în totalitate.

„E o clădire cumpărată după COVID, nu știam cum vor merge lucrurile și am decis atunci să facem o invesiție minoritară. La un randament de 7% ar face sens să o păstrăm, dacă ar fi a noastră, dar pentru că avem 20%, ceilalți investitori ar vrea să facă exit, așa că am decis mandatarea JLL să ruleze un proces pentru vânzare”, a fost răspunsul lui Victor Căpitanu.

Niciun cumpărător nu și-a cerut banii înapoi pe apartamentele din One Modrogan

Cu 4.000 de apartamente aflate în diferite stadii de autorizare și un stoc de noi terenuri pentru care se poartă negocieri de achiziție, One United a oprit în luna iulie a acestui an lucrările pe șantierul One Modrogan, după ce Curtea de Apel București a suspendat PUZ-ul și autorizația pentru blocurile din curtea sediului PNL.

Întrebat de investitori ce impact financiar are decizia instanței, Victor Căpitanu spune că nu s-a constituit provizion și că cei care au cumpărat locuințe în proiect au decis să-și păstreze investiția.

„One Modrogan a fost construit respectând legislația, am muncit un timp record, de șase ani, pentru obținerea autorizațiilor și toate sunt potrivit legii. Am discutat în consiliu și am decis să nu facem niciun provizion, deci nu ne așteptăm la un impact financiar. Clienților le place locația, doresc să păstreze ce au cumpărat, și chiar dacă unii se vor răzgândi, acest lucru va fi mai profitabil pentru One United pentru că apartamentele au fost cumpărate la prețuri mai mici față de actualele prețuri din piață. Dar, toți au decis să-și păstreze apartamentele, iar unii dintre ei au studiat autorizația de construcție, procesul nostru, și au decis să le păstreze”, le-a mai spus Victor Căpitanu investitorilor.

One Modrogan are 48 de apartamente și urma să fie finalizat luna aceasta. Valoarea brută de dezvoltare a proiectului este de 68,7 milioane de euro. Până la 31 mai 2o22 au fost pre-vândute 79% din locuințe.

Prima audiere a cauzei principale a fost programată pentru 6 septembrie 2022, însă instanța a decis amânarea până la data de 4 octombrie, potrivit datelor consultate de Economica.net.

Compania a raportat pentru primul semestru din acest an un profit net de 347,8 milioane de lei, în creştere cu 136%, şi o cifră de afaceri consolidată de 675,9 milioane de lei, în urcare cu 56% faţă de S1 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, dar pregătirea pentru o contraofensivă va dura mult mai mult, a......
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja ...
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei vândute în stațiile ...
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, ...