ONU: Peste 93.000 de persoane au fost ucise în Siria

Peste 93.000 de persoane, dintre care cel puţin 6.500 de copii, au fost ucise de la începutul războiului civil în Siria în martie 2011, a anunţat joi ONU într-un raport, subliniind asupra unei creşteri puternice a numărului morţilor în fiecare lună, relatează AFP.
Economica.net - J, 13 iun. 2013, 20:33
ONU: Peste 93.000 de persoane au fost ucise în Siria

„Îndemn părţile să declare imediat încetarea focului, înainte ca alte zeci de mii de persoane să fie ucise sau rănite”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay.

„Crimele continuă la niveluri excesiv de ridicate, cu peste 5.000 de decese documentate în fiecare lună începând din iulie şi 27.000 de decese suplimentare începând de la 1 decembrie”, a precizat ea, subliniind că numărul real al persoanelor ucise ar putea fi mult mai mare.

Cel mai mare număr de decese documentate a fost înregistrat în regiunile rurale de la periferia Damascului (17.800) şi în Homs (16.400), urmate de regiunile Alep (11.900), Idlib (10.300), Deraa (8.600), Hama (8.100), Damasc (6.400) şi Deir ez-Zor (5.700).

Marea majoritate a cazurilor documentate de ONU sunt bărbaţi, dar experţii nu au reuşit să stabilească o distincţie între combatanţi şi civili.

Vârsta victimelor nu figurează în aproximativ trei sferturi din rândul deceselor semnalate. Însă ONU a reuşit să constate decesele a cel puţin 6.561 de minori, dintre care cel puţin 1.729 de copii sub zece ani.

Acest ultim studiu – care este o actualizare al unuia precedent ce anunţa aproximativ 60.000 de decese documentate până la 30 noiembrie 2012 – a fost realizat utilizând o listă combinată de 263.055 de decese semnalate şi identificate complet, cu numele unor victime, precum şi date despre decese şi locurile survenirii acestora.

Toate decesele semnalate care nu cuprindeau cel puţin aceste trei elemente au fost excluse din listă, care a fost ulterior compilată în baza unor date provenite de la opt surse diferite, între care Guvernul sirian şi Oservatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

La 14 mai, OSDO a anunţat că războiul din Siria s-a soldat cu cel puţin 94.000 de morţi de la începutul conflictului.

La rândul său, studiul ONU arată o creştere evidentă a numărului mediu al deceselor documentate în fiecare lună de la începutul conflictului, cu o medie de peste 5.000 de morţi pe lună începând din iulie 2012 faţă de aproximativ 1.000 de morţi pe lună în cursul verii anului 2011.

Începând din noiembrie 2012, cele mai puternice creşteri ale deceselor au fost înregistrate în zonele rurale ale periferiilor oraşelor Damasc şi Alep.

„Acest număr extrem de ridicat al morţilor, lună de lună, reflectă deteriorarea evidentă a conflictului în cursul anului ce s-a scurs”, a apreciat Pillay.

Referindu-se la ultimul raport al Comisiei de anchetă privind Siria, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a amintit că „civilii sunt cei mai afectaţi de aceste atacuri la scară largă, violente şi cel mai adesea fără discernământ, care devastează sectoare întregi ale marilor oraşe şi satele de la periferii”.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
Marina franceză a sechestrat duminică un nou petrolier provenind din Rusia, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în Oceanul Atlantic "cu susţinerea mai multor parteneri, între care Regatul......
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului ...
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor – Patronul Yum Brands poartă negocieri exclusive cu LongRange Capital
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor ...
Gigantul american Yum Brands, proprietarul lanțurilor Pizza Hut, KFC și Taco Bell, se află în negocieri exclusive pentru ...
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona rusească din Galați – analiză
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona ...
Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc din Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale, a readus în ...