Operaţiunea Jupiter – ziua 3. Peste 400 de percheziţii în toată ţara

Parchetul General şi Poliţia Română desfăşoară miercuri, în a treia zi a Operaţiunii Jupiter, 72 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 416 de mandate de percheziţie domiciliară şi 165 de mandate de aducere.
AGERPRES - mie, 10 iun. 2026, 08:44
Operaţiunea Jupiter - ziua 3. Peste 400 de percheziţii în toată ţara

Conform unui comunicat al Parchetului General, dosarele instrumentate vizează infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă, contrafacere, fals informatic, corupţie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Prejudiciul estimat se ridică la 104.881.330 de lei şi 219.575 de euro, scrie Agerpres.

Activităţile operative au ca scop documentarea circuitelor financiare fictive, identificarea fraudelor fiscale şi a activităţilor comerciale nedeclarate, depistarea produselor contrafăcute, investigarea fraudelor din mediul online, precum şi descoperirea deţinerii ilegale de arme, muniţii şi materiale pirotehnice.

În paralel, sunt derulate cercetări şi în cauze privind infracţiuni de mediu şi silvice, inclusiv exploatări ilegale de agregate minerale, depozitări nelegale de deşeuri şi transporturi fictive de material lemnos, precum şi cauze având ca obiect fapte de furt, proxenetism, şantaj şi exploatarea persoanelor vulnerabile.

Se evaluează, în raport de probatoriul administrat, dispunerea măsurilor preventive şi instituirea măsurilor asigurătorii, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin faptele cercetate şi a produsului infracţional, precum şi în vederea asigurării executării confiscării speciale ori, după caz, a confiscării extinse.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Caspică, noul punct fierbinte din lanțul logistic global: Flotele din Kazahstan și Azerbaidjan se extind masiv pentru a lega China de Europa
Marea Caspică, noul punct fierbinte din lanțul logistic global: Flotele din Kazahstan și Azerbaidjan se extind masiv pentru ...
Marea Caspică joacă un rol tot mai important în Coridorul de Mijloc, care leagă China de Europa prin Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia și Turcia. Pe fondul creșterii volumului transporturilor......
Nou parc fotovoltaic începe operarea în România. Intră în portofoliul OMV Petrom
Nou parc fotovoltaic începe operarea în România. Intră în portofoliul OMV Petrom
Un parc fotovoltaic de 45 MW, amplasat în Ialomița, urmează să primească peste câteva zile licența de exploatare comercială ...
Un nou lanț de magazine cu haine vine în România: fondatorul Answear aduce Medicine în Mega Mall din București
Un nou lanț de magazine cu haine vine în România: fondatorul Answear aduce Medicine în Mega Mall din București
Un nou lanț polonez de magazine cu haine își face intrarea pe piața din România. Dacă până acum hainele brandului ...
Interzis pe OLX. Platforma de anunțuri scoate câteva produse de larg interes de la vânzare
Interzis pe OLX. Platforma de anunțuri scoate câteva produse de larg interes de la vânzare
OLX, cel mai mare site de anunțuri din România, cu peste 5,2 milioane de vizitatori unici în luna iulie, face noi schimbări ...