Oprescu scoate din nou la licitaţie Pasajul Văcăreşti. Va fi gata în 2015 şi e mai scump

Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a scos din nou la licitaţie lucrările pentru realizarea pasajului Mihai Bravu - Splaiul Unirii, la care nu se mai lucra de un an. Contractul fusese câştigat în urmă cu doi ani de Romstrade, firma lui Nelu Iordache, aflată acum în insolvenţă. Conform actualelor estimări, proiectul va costa cu 30% mai mult.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 10:42

Primăria Generală a Municipiului Bucureşti scoate din nou la licitaţie lucrările de construcţie la pasajul suprateran Mihai Bravu-Splaiul Unirii, la mai bine de un an de când pasajul ar fi trebuit să fie funcţional. Potrivit unui anunţ de participare la licitaţie, valoarea estimată a proiectului ( fără TVA) se cifrează la aproximativ 127 de milioane de lei, pasajul urmând a fi gata în 15 luni  începând de la data atribuirii contractului. La pasaj nu se mai lucrează din vara anului trecut.

Un fost proiect Romstrade

Proiectul a fost demarat în 2010, când Primăria Generală a Bucureştiului a organizat o licitaţie pentru adjudecarea lucrărilor de proiectare şi execuţie. Licitaţia a fost câştigată la acea vreme de compania Romstrade, deţinută de omul de afaceri Gelu Iordache, firma care a şi demarat lucrările pe 17 ianuarie 2011.  Valoarea contractului era de aproximativ 97 de milioane de lei. Doar că, odată cu începerea activităţii de execuţie s-a constatat că pentru reţelele de utilităţi configuraţia din teren nu era conformă cu realitatea şi implicit cu soluţia propusă de proiectant. În consecinţă, Primăria a avizat modificarea proiectului iniţial, iar contractul cu Romstrade a fost reziliat datorită nerespectării contractului de proiectare şi execuţie. Romstrade a intrat în in insolvenţă în decembrie 2012, acesta fiind un alt motiv de reziliere. Potrivit unei declaraţii mai vechi a primarului Sorin Oprescu, Romstrade ar fi încasat până acum în jur de 30 de milioane de lei pentru „cei 13 stâlpi pe care i-a amplasat”.

Tot de pasajul Mihai Bravu se leagă şi un scandal care l-a avut ca drept protagonist pe prefectul de la acea vreme, Mihai Atănăsoaei şi care a condus la o primă amânare a proiectului. La câteva zile de la demararea lucrărilor (ianuarie 2011) Atănăsoaei a contestat în instanţă autorizaţia de construcţie pentru că nu avea PUZ şi nici avizul de la Ministerului Mediului. PUZ-ul respectiv a fost aprobat de abia în aprilie 2011.

Cum va arăta pasajul

Conform caietului de sarcini, proiectul care va duce la fluidizarea traficului prin realizarea unei legături directe între Calea Văcăreşti şi Şoseaua Mihai Bravu va presupune practic construirea a doua pasaje rutiere pe şoseaua Mihai Bravu şi Splaiul Unirii, câte unul pe fiecare sens. Legătura dintre şoseaua Mihai Bravu şi Splaiul Unirii se va menţine în continuare prin intermediul benzilor existente la nivelul solului, iar liniliile de tramvai care leagă şoseaua Mihai Bravu de Calea Văcăreşti vor rămâne ca în prezent.

Pasajul va avea 2 fire de circulaţie, 2 lucrări de artă,12 deschideri şi 13 infrastructuri pe fir. Lungimea totală a firului 1 (Calea Văcăreşti-Mihai Bravu) va fi de 730,53 de m, iar a celui de-al doilea (Mihai Bravu-Calea Văcăreşti) de 745,09 m.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Încep procedurile de repornire a hidrocentralei Paltinu
Încep procedurile de repornire a hidrocentralei Paltinu
Procedurile tehnice programate pentru repornirea hidroagregatelor Hidroelectrica de la baza Barajului Paltinu încep în noaptea de luni spre marţi, autorităţile anunţând că intervenţia este......
Legea prin care cresc taxele locale a fost publicată în Monitorul Oficial
Legea prin care cresc taxele locale a fost publicată în Monitorul Oficial
Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede şi ...
Un pilot al companiei JetBlue a evitat o coliziune în zbor cu un avion militar american în largul Venezuelei
Un pilot al companiei JetBlue a evitat o coliziune în zbor cu un avion militar american în largul Venezuelei
Compania aviatică americană JetBlue a anunţat luni că a notificat autorităţile federale cu privire la un incident de ...
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a trimis în avizare ministerială proiectul de reorganizare a Romsilva
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a trimis în avizare ministerială proiectul de reorganizare a Romsilva
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat luni că a trimis către avizare la ministere proiectul de Hotărâre de Guvern ...